Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNJR: Folosirea rapoartelor de ţară în bătălia politică este inadmisibilă

Publicat in Mediafax, luni 4 februarie 2013 ·

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) consideră că folosirea rapoartelor de ţară în bătălia politică este inadmisibilă şi solicită ferm clasei politice să trateze cu maximă responsabilitate problemele semnalate în Raportul CE privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

UNJR arată într-un comunicat de presă remis luni agenţiei MEDIAFAX că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este un instrument agreat de România de la data aderării la UE şi acesta şi-a dovedit de-a lungul timpului utilitatea în sprijinirea reformei în sistemul judiciar, precum şi în denunţarea oricăror forme de presiune asupra justiţiei.

"Dincolo de acest aspect tehnic, MCV este şi un barometru al modului în care respectarea de către România a unor valori şi standarde europene este percepută la Bruxelles. Sub acest aspect, UNJR constată că, după cinci ani, respectarea independenţei justiţiei de către clasa politică din România este din nou pusă sub semnul îndoielii. Singur acest lucru este de o gravitate excepţională. Mult mai grav însă este modul în care clasa politică a înţeles acest semnal", se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

UNJR atrage atenţia că este inadmisibilă folosirea rapoartelor de ţară în bătălia politică şi apreciază că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că este "inadmisibil şi contrar regulilor" ce trebuie să guverneze un stat de drept folosirea justiţiei ca instrument de campanie electorală sau ca armă în confruntări politice.

"Reamintim tuturor actorilor politici că respectarea independenţei justiţiei înseamnă respectarea hotărârilor judecătoreşti, evitarea oricăror comentarii ce ar putea duce la ştirbirea încrederii publicului în justiţie, asigurarea unui cadru care să împiedice orice fel de presiuni, permiterea desfăşurării nestingherite a anchetelor penale. Niciun fel de imixtiune, niciun fel de presiune asupra ind

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°