După mai multe luni de filaj, în care i se ascultă telefoanele, i se garniseşte casa cu microfoane şi îi sunt fotografiate întâlnirile, subiectul este ca şi pus la zid. E chemat apoi la După mai multe luni de filaj, în care i se ascultă telefoanele, i se garniseşte casa cu microfoane şi îi sunt fotografiate întâlnirile, subiectul este ca şi pus la zid. E chemat apoi la audieri, unde află că toată existenţa sa din ultima vreme se află pe un suport electronic din arhiva anchetatorilor. La fel ca animalul încolţit de hăitaşi, gonaci şi vânători, individul are o singură soluţie: recunoaşterea faptelor comise şi necomise. Haita anchetatorilor raportează apoi o victorie de proporţii şi nimeni nu mai stă să se întrebe care sunt de fapt dovezile care au dus la demascarea coruptului. Exemplele din ultimul timp ne îndreptăţesc să credem că episodul de mai sus este pe ordinea de zi în programa organelor de anchetă din România. Recent, un om de afaceri autohton a aflat că i-au fost ascultate telefoanele timp de trei ani de zile, iar el a fost pus oficial sub învinuire abia acum câteva luni. Cazuri trase la indigo au fost însă până acum cu duiumul. Oameni politici, prefecţi, primari şi ziarişti au fost ascultaţi, mai mult sau mai puţin legal, fără să fie puşi apoi pe lista marilor corupţi ai ţării. Metodele de prindere a infractorilor arată faptul că România mai păstrează încă din atributele statelor poliţieneşti, unde stârpirea corupţiei este doar o iluzie. Anchetatorii români nu sunt antrenaţi să facă deducţii, să culeagă informaţii pe care să le transforme în probe pentru instanţă. Ei merg pe filaj şi interceptări telefonice, cu care apoi silesc subiecţii să-şi recunoască fapta. Ascultarea telefoanelor se aplică însă la grămadă. Chiar dacă nu se lasă cu un dosar penal, o interceptare poate fi utilă şi la altele. Pot fi aflate secretele unei afaceri private, pentru care conc