Valerian Sava: Fiind de faţă Laurenţiu Brătan, preşedintele Asociaţiei tutelare EST’EN’EST (ne veţi decripta titulaturile pe parcurs), şi Mihai Mitrică, director al festivalului, i-aş adresa totuşi prima întrebare lui Mihai Chirilov, dar nu în calitatea lui de membru al juriului la Anim’est 5 (Bucureşti, 8-17 octombrie), ci în cea de director artistic la TIFF-ul de la Cluj. Fiindcă, la conferinţa de presă inaugurală a evenimentului despre care discutăm, s-a enunţat ipoteza că acesta e al doilea festival de film din ţară. Îi recunoşti ca emuli sau rivali? Mihai Chirilov: În primul rînd, nu sînt rivali. Aş spune ba din contră. Eu văd TIFF-ul şi Anim’est-ul foarte legate între ele, prin o bună parte a echipelor care lucrează acolo şi aici, prin politica de selectare a filmelor, prin gradul de profesionalism al departamentelor, structurilor şi programelor, în toate articulaţiile. Vorbeam chiar ieri cu tandemul Creţulescu de la Festivalul B-est, care jinduia la „voluntarii“ echipei de la Anim’est. V.S.: O încercare de ierarhizare n-ar strica, după ce, de pildă, Anonimul de la Sfîntu Gheorghe-Deltă s-a autosubclasat, alungîndu-şi profesioniştii şi întronînd Măria Sa Publicul ca unic decident al Palmaresului. M.C.: Vizitînd cam toate festivalurile de film din România, în calitate de invitat, membru al juriului sau ca simplu trecător, aş spune da, şi eu sînt de părere – cu toate riscurile unei „ierarhii“ care poate sau nu să placă unuia ori altuia – că Anim’est este al doilea festival de film din ţară, începînd cu datele care contează foarte mult: numărul de filme, numărul de spectatori. Şi, nu în ultimul rînd, fiindcă – spre deosebire de toate celelalte manifestări în discuţie, inclusiv TIFF-ul, care „joacă o carte sigură“ – a face un festival de gen de o asemenea anvergură, şi nu, de pildă, cu filme de comedie, e o mare performanţă, într-o ţară în care filmul de ani