Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hitler – lovit de mașină în România. Vezi imaginile care ar trebui să-i sperie pe șoferi

Publicat in Jurnalul, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Există, la nivel european, un proiect care are ca țintă reducerea cu 50% a accidentelor rutiere grave, soldate cu victime omenești, până în anul 2020. Un proiect foarte ambițios, unii ar spune nerealist, care, în România, este promovat de Centrul de Consultanță pentru Victimele Rutiere (CCVR). În pregătirea Convenţiei naţionale pentru Siguranţă Rutieră – prima ediţie, ce va avea loc în ziua de 15 noiembrie 2012, începând cu ora 9. 30, la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi, agenția Publicis a realizat o serie de imagini (vizualuri – pentru cei mai familiarizați cu domeniul) menite a-i conștietiza pe șoferi că victimele imprudenței lor sunt, de cele mai multe ori, oameni nevinovați, oameni de treabă. Ideea campaniei este că, fie din pricina caracterului, fie din nevoia de a se proteja mental de consecințele acțiunilor lor, șoferii ucigași își imaginează că victimele lor erau niște ființe ticăloase, care meritau să moară. Astfel, au fost realizate trei imagini, înfățișându-i pe dictatorii Hitler, Stalin și Saddam Hussein ca victime ale unor accidente de circulație, încălecând capota unei mașini și cu antipaticele lor figuri presate pe parbriz. Mesajul care însoțește imaginea este „Ei bine, nu e chiar așa. De obicei, victima este un nevinovat”. Postate pe site-uri de specialitate, imaginile au atras rapid atenția presei occidentale și, după cum ne-a spus Andreea Grigorean, PR officer Publicis, „Pe Facebook, am depășit 1.000 de like-uri în 48 de ore”. Silviu Nedelschi, Group Creative Director la Publicis, spune că „Ideea din spatele campaniei «Dictatorii» este aceea că, în cazul unui accident rutier soldat cu victime, nu vei avea nicio scuză. Și, în niciun caz, cea că ai fi salvat lumea de un ticălos. Cea mai grea pedeapsă a unui sofer care nu conduce preventiv va fi aceea că, în final, un om nevinovat va fi lovit”.

„Era nevoie de un mesaj surprinzător,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 58 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum o ora
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°