Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Toniuc: „Cel mai mult ajutam clubul Gloria dacă jucam noi, realizam economii, ne distram”

Publicat in Adevarul, joi 14 noiembrie 2013 ·

În cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local a fost votată înfiinţarea unei comisii care să negocieze preţul şi condiţiile cumpărării Stadionului „Jean Pădureanu” de la Gloria Bistriţa. Împotriva acesteia s-au poziţionat atât consilierii PDL, cât şi cei ecologişti care au spus că banii primiţi pentru stadion vor merge pe plata datoriilor şi nu vor ajuta echipa să revină în Liga I.

„Cel mai mult ajutam clubul Gloria dacă jucam noi, realizam nişte economii, ne distram”, au fost cuvintele consilierului local Alexandru Toniuc, făcând referire la ajutorul de două milioane de lei acordat fără niciun rezultat an an de an de către municipalitate.

Consilierul ecologist s-a poziţionat împotriva cumpărării stadionului, motivând cu faptul că banii din achiziţionarea acestuia nu vor face altceva decât să meargă pe datoriile enorme pe care le-a adunat clubul de-a lungul timpului, datorii care ajung la 13 milioane de lei.

Acesta a mai spus că administratorul judiciar s-a bazat pe această tranzacţie, iar municipalitatea nu face altceva decât să intre în jocul său.

Un alt sfat dat de către delegatul sătesc Ioan Someşan, avocat de profesie, a fost ca municipalitatea să aştepte pronunţarea falimentului, iar astfel va putea achiziţiona stadionul mult mai ieftin decât acum, când Clubul Gloria poate impune un preţ.

Cu toate acestea s-a creat o comisie speciale, formată din consilieri locali, primarul Ovidiu Creţu şi mai mulţi şefi de serviciu din Primărie, care să negocieze preţul şi condiţiile în care va fi cumpărat stadionul

Preţul cerut de Clubul Gloria Bistriţa ajunge la 10 milioane de euro.

Deşi comisia abia acum a fost constituită, în urmă cu câteva zile, primarul Ovidiu Creţu dădea de înţeles că municipalitatea nu este dispusă să dea mai mult de 7 milioane de euro pentru stadion, suma fiind împărţită în r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 52 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 49 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 12 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 53 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°