Acum e momentul să vă sterilizaţi câinii şi pisicile de la bloc! Asociaţia „Milioane de Prieteni” în parteneriat cu Primăria Braşov şi cu Serviciul de Gestionare a Animalelor au campat în
Parcul din Centrul Civic. La cortul lor sunt aşteptaţi toţi cetăţenii care au pe lângă bloc, la muncă sau în propria curte câini sau pisici nesterilizaţi. Cetăţenii îşi lasă adresa, iar angajaţii „Milioane de Prieteni” vor ridica animalele, le vor steriliza, iar apoi le vor aduce înapoi
Cea mai mare campanie de sterilizare a câinilor şi pisicilor fără stăpân din Braşov a început. Serviciul Public de Gestionare a Animalelor (SPGA) Braşov a montat ieri la amiază un cort în parcul din Centrul Civic, unde reprezentanţii Asociaţiei de protecţie a animalelor „Milioane de Prieteni” vor face „de gardă” zilnic.
Campania este susţinută de Brigitte Bardot şi de Pierre Brice (Winnetou), actori care apar pe afişele montate pe cortul din Centrul Civic. „Am campat aici fiindcă e Centru şi pe aici trece foarte multă lume. Sperăm să avem foarte mulţi vizitatori, măcar din curiozitate. Le vom putea explica de ce trebuie sterilizat animalul, în primul rând pentru binele lui, şi apoi pentru binele societăţii, să terminăm odată cu problema câinilor fără stăpâni şi să ne vedem de probleme mai importante. Această campanie se adresează mai mult cetăţenilor care n-au mijloace financiare ca să-şi sterilizeze câinii, care nu au maşină să-şi aducă câinele. Noi vom trimite maşina, îl luăm, îl sterilizăm, totul este absolut gratuit”, a declarat Cristina Lapis, preşedintele „Milioane de Prieteni”.
Campanie pentru câinii de pe lângă blocuri
Fundaţia Brigitte Bardot a pus la dispoziţie materiale informative pentru această campanie, Milioane de prieteni va asigura suportul medical şi logistic, iar SPGA a montat cortul şi sprijină logistic această acţiune. „În primă fază,