Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cratiţe exfoliate şi jucării periculoase, descoperite de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 12 septembrie 2013 ·

Vânzătorii de articole de menaj au fost sancţionaţi cu 18 mii lei, în urma unei acţiuni de control derulate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Verificările au urmărit modul în care este respectată legislaţia referitoare la conformitate, etichetare, prezentare, publicitate şi comercializare a articolelor de menaj, în special a cratiţelor teflonate şi din ceramică. Au fost verificate 13 firme, din care la 12 au fost găsite nereguli atât în ceea ce priveşte etichetarea produselor, lipsa traducerii în limba română a informaţiilor, neafişarea preţurilor ,dar şi în ceea ce priveşte calitatea produselor, fiind găsite cratiţe cu interior ceramic sau teflonat exfoliat.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 3 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 18.000 lei. Totodată, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor produse cu abateri, în valoare de 52.456 lei. Comisarul şef adjunct al CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) – CJPC Vrancea, Dumitru Dilaa, a recomandat consumatorilor să fie atenţi la achiziţionarea de produse nealimentare, fie ele de menaj sau de altă natură. „La cumpărarea produselor, preţul nu trebuie să fie singurul element în alegerea acestora, întrucât preţul scăzut poate ascunde o calitate inferioară şi, în unele cazuri, produsele pot fi un potenţial pericol pentru sănătatea sau securitatea consumatorilor. De exemplu, articolele de gătit cu interior exfoliat sau vesela din material plastic care nu are simbolul pentru uz alimentar pot influenţa natura alimentelor, în timpul gătirii sau servirii”, a precizat Dumitrul Dilă.

De asemenea, comisarii au efectuat controale la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare în târguri şi oboare. Au fost găsite abateri la toţi cei 20 de agenţi economici verificaţi. Cele mai grave probleme au fost comercializarea de produse cu potenţial risc pentru co

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 9 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 36 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°