Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci atentate la Atena vizând domiciliile unor jurnalişti

Publicat in Gandul, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Cinci atentate cu dispozitive artizanale incendiare au vizat vineri dimineaţa domiciliii ale unor jurnalişti greci, provocând pagube materiale, pe fondul unei intensificări a mişcării pentru autonomie, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, relatează AFP.

Dispozitivele, alcătuite din butelii de gaz, au fost amplasate în exterior, la intrarea în locuinţe, la periferia capitalei. Atentatele au vizat domiciliile directorului agenţiei elene de presă Ana (semioficială) Antonis Skyllakos şi a patru prezentatori şi jurnalişti de la posturi importante, şi anume televiziunea publică Net şi posturile private Mega şi Alfa.

Aceste acte intervin pe fondul unor tensiuni între mişcarea pentru autonomie şi poliţie, în urma unei intervenţii a poliţiei, la începutul săptămânii, vizând evacuarea unei clădiri publice ocupate ilegal de tineri, de peste 20 de ani, în centrul Atenei.

O tentativă de preluare a controlului asupra clădirii, miercuri, de către ocupanţii ilegali, a fost blocată de poliţie, care a arestat 92 de persoane, căutate pentru "perturbarea păcii sociale", "rezistenţă" şi "nesupunere".

În semn de protest, un grup de tineri a ocupat miercuri sediul partidului Stânga Democratică, o formaţiune mică, parteneră cu socialiştii şi dreapta în cadrul coaliţiei guvernamentale conduse de premierul Antonis Samaras. Joi, tineri au pătruns, de asemenea, în sedii ale unor posturi de radio.

Guvernul de coaliţie a imputat parţial responsabilitatea acestor acte stângii radicale din cadrul Syriza, principala formaţiune de opoziţie.

"Există un terorism făţiş împotriva presei. Este necesar ca Syriza să îi dezavueze pe protejaţii săi cu faţa acoperită cu cagule", a declarat joi Simos Kedikoglou, un purtător de cuvânt al Executivului.

Atentatele cu dispozitive incendiare sunt frecvente în Grecia şi sunt revendicate, adesea, de grupări anarhiste

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 52 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 46 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 26 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 3 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°