Sutem poate mai puţini antisemiţi decât vecinii noşti unguri, dar încă mult prea antisemiţi pentru a ne merita evreii.

În această primăvară am avut privilegiul să o cunosc pe Hedi Fried, o supravieţuitoare din Sighet a Auschwitzului, căreia Editura Vremea i-a publicat trei cărţi, după ce ele au fost deja traduse în mai multe limbi. Doamna Fried are 86 de ani, trăieşte din 1945, de după eliberarea din lagăr, la Stockholm şi, deşi limba sa maternă a fost maghiara, ca pentru majoritatea evreilor din nordul Transilvaniei, ea vorbeşte astăzi o română mult mai curată decât "românii- verzi" de pe forumurile ziarelor. Hedi Fried este de formaţie psiholog şi a conceput un ghid pentru predarea Holocaustului în şcoli, considerând că acesta este un pas necesar pentru ca o tragedie similară să nu mai fie niciodată posibilă. Recrudescenţa antisemitismului în Europa este urmărită de ea deopotrivă cu ochiul specialistului şi cu cel al supravieţuitorului şi mi-a rămas întipărit în minte ceea ce a spus când a venit în România, dintr-o perspectivă comparativă: în Ungaria nu ar avea curajul să meargă să-şi lanseze o carte pentru că acolo antisemitismul este mult mai accentuat astăzi.

Şi eu am încercat să mă conving multă vreme că trăiesc într-o ţară în care xenofobia, dar mai ales antisemitismul sunt fenomene izolate, care se hrănesc din imaginaţia şi gândirea bolnavă a unui grup mic de oameni. Până când recent am publicat în "Evenimentul zilei" un interviu cu Egon Balas, un alt fel de supravieţuitor din Transilvania al Holocaustului. Salvat de la deportare prin apartenenţa în ilegalitate la organizaţia comunistă din Cluj, Egon Balas şi-a pierdut întreaga familie în lagăr. După război a ajuns în scurt timp în nomenclatură, lucrând ca diplomat, apoi ca şef al Direcţiei Economice în Ministerul de Externe condus de Ana Pauker. A fost arestat ca apropiat al lui Sanyi