Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Socant: Cum a cheltuit guvernul milioane de euro pentru specialisti pe care nu-i mai vrea

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 iulie 2009 · ·

Aproape o suta de absolventi ai celor mai prestigioase facultati din lume ar fi trebuit sa ocupe acum functii de conducere in administratia publica. Numai ca lor li s-a pierdut urma sau au fost lasati in asteptare. Statul nu-i mai vrea, desi a cheltuit pentru scolarizarea lor, in strainatate, cel putin sase milioane de euro.

Intr-o vreme in care se vorbeste despre restructurari in aparatul de stat nu mai exista loc despre discutii privind noi angajari. Numai ca, in timp ce de-a lungul anilor in administratie au fost angajati mii de oameni (exista acum in jur de 200.000 de functionari publici), un program guvernamental care isi propunea sa scoleasca varfuri pentru administratie a fost cvasiabandonat.

Administratia centrala a cheltuit pana acum aproximativ sase milioane de euro pentru programul de burse lansat in 2004 de fostul premier Adrian Nastase, de care au beneficiat 149 de studenti, din care unii inca studiaza la unele din cele mai prestigioase universitati din lume.

"In urma concursurilor nationale din perioada 2004-2006 au fost selectati 149 de candidati carora li s-au platit burse in valoare de aproximativ 4,7 milioane de euro din buget", spune Razvan Antonescu, training & academic officer in cadrul PNUD, reprezentanta in Romania a Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, institutia care s-a ocupat de punerea in practica a proiectului. Principalul finantator al proiectului a fost Guvernul Romaniei, iar o cofinantare de 10% a fost acordata de PNUD.

"Pana acum au fost cheltuiti aproximativ 6 mil. euro. Un numar de 95 de beneficiari au terminat studiile, din care primii 45 au urmat si cursurile suplimentare de formare in domeniul administratiei publice", spune Antonescu.

Absolventii au dat fuga la privat

Ce s-a intamplat cu absolventii care trebuiau sa vina sa lucreze pentru modernizarea administratiei publ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 56 minute
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°