Nimic nu poate opri din drumul ei o idee proastă. E la fel ca la inundaţii: oamenii fac diguri, pun saci cu nisip, bagă pompe şi dau interviuri; degeaba. Cînd vine ideea proastă mare, cu buşteni şi sticle de plastic goale, nu se mai poate face nimic. Săptămîna trecută l-am auzit pe Miron Cozma aruncînd peste noi cu zoaiele aduse proaspăt de pe Rive Gauche. De uimire, am deschis gura la începutul discursului şi am închis-o abia la sfîrşit, cînd noul lider naţional mi-a dat pe loc repaus. Aţi observat probabil că tupeul poate să te surprindă mai tare decît geniul - poate şi pentru că tupeul nu e ţinut în loc de nici o idee preconcepută, ori bagaj cultural. După cum s-a văzut la televizor, omul şi-a luat copywriter, ca Băsescu, şi-a învăţat să vorbească în fraze scurte şi memorabile, de le mai zice şi sound-bites în America. E "ultimul haiduc", "singura speranţă a clasei muncitoare", şi, cine ştie, chiar inventatorul radioului - în detrimentul rusului Popov, un alt tupeist istoric. Nu-l invidiaţi, voi, plicticoşi politicieni de centru-centru! Deşi omul pare că are o carieră de demagog roşu înainte, viaţa stîngii româneşti nu e uşoară. Ea reprezintă un individ greu de definit muncitor, distins prin aceea că îşi doreşte să muncească numai din ziua în care rămîne şomer şi pînă în cea în care îşi găseşte o slujbă. Să fii liderul unei astfel de categorii sociale presupune un efort suplimentar de limbaj dublu: promiţi bunăstare unora şi puşcărie altora - iar ăştia ultimii se întîmplă să fie tocmai patronii care plătesc salariile primilor. Treaba asta se numeşte capitalism şi e naşpa, drept pentru care trebuie înlocuită cu o orînduire mai bună. Ne vom gîndi la ea în timpul mandatului de preşedinte pe viaţă al dlui Cozma. Conferinţa de presă a proaspătului condamnat mi se pare aşadar una dintre cele mai revoltătoare şi imbecile idei proaste din istoria recentă. A conţinut atîte