La prima vedere, echipa fanion a Aradului are o misiune uşoară în faţa uneia dintre formaţiile fără pretenţii ale campionatului. Luceafărul Oradea s-a îndepărat – oarecum – de zona fierbinte a clasamentului după succesul cu FC Bihor şi, neavând presiunea rezultatelor, ar putea produce daune în Calea Aurel Vlaicu.
Mai mult, chiar tehnicianul „roş-albaştrilor” recunoaşte că elevii îşi schimbă faţa când întâlnesc o formaţie cu nume. „Am observat şi eu asta, ne motivăm mai mult cu echipele importante din fotbalul românesc, ca FC Bihor, Poli, Târgu Mureş sau UTA. Probabil, elevii mei, în special cei mai tineri, aflaţi la începutul carierei, doresc să demonstreze că se pot ridica la nivelul adversarilor mult mai bine cotaţi şi dau totul din ei. La Arad, s-ar putea să conteze şi factorul nocturnă şi asta pentru că nu am prea avut prilejul să jucăm la lumina reflectoarelor. Suntem obişnuiţi să jucăm la ora 11, rămâne de văzut dacă e sau nu un dezavantaj pentru noi”, a precizat Florin Farcaş.
Tânărul „principal” al orădenilor nu ascunde atuurile formaţiei sale, adminţând – în acelaşi timp – superioritatea „Bătrânei Doamne”. „Diferenţa dintre noi şi UTA este mare în favoarea arădenilor din toate punctele de vedere. Ca şi organizare, obiectiv şi lot de jucători, echipa din Arad este peste Luceafărul, dar asta nu înseamnă că suntem victime sigure sâmbătă. Ne bazăm mult pe entuziasmul tinerilor noştri, dar şi pe un joc ordonat şi o pregătire fizică bună. Chiar dacă la capitolul experienţă suferim, putem compensa prin atitudinea fotbaliştilor noştri. Obiectivul nostru este să jucăm cât mai frumos, să le dăm încredere tinerilor noştri care în proporţie de 95% sunt din Oradea şi – până la urmă – vrem să obţinem şi rezultate cât mai bune. Asta ne propunem şi Arad, chiar dacă suntem conştienţi că vom avea parte de un meci mult mai greu decât cu FC Bihor”,