Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI TIMISOARA. Senatorul Nicolae Robu, noul primar al Timişoarei

Publicat in Romania Libera, luni 11 iunie 2012 ·

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012. Senatorul liberal Nicolae Robu, candidat din partea USL, este noul primar al Timişoarei, potrivit datelor finale ale BEM Timişoara, prezentate luni si citate de Agerpres.

Citeste si REZULTATE ALEGERI TIMIŞ: USL obţine conducerea CJ Timiş cu aproape 50 % din voturi - rezultate parţiale BEJ

Din totalul celor 288.036 de timişoreni cu drept de vot, la scrutinul de duminică s-au prezentat 113.643. Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 110.602. Din acestea, candidatul USL a obţinut 55.422 de voturi (aproape 50%).

Nicolae Robu s-a născut pe 28 mai 1955 în comuna arădeană Bocsig, este căsătorit, soţia sa este cadru didactic, are doi copii, un fiu şi o fiică. În perioada 2004-2012 a fost rector al Universităţii Politehnica 'Traian Vuia' din Timişoara, iar după expirarea celor două mandate, a fost ales preşedintele Senatului Universităţii Politehnice Timişoara.

În politică a intrat abia în anul 2008, când a ales PNL, nefiind până atunci membru al niciunui partid, cu atât mai puţin în PCR. Din 2008 este senator şi secretar al Comisiei de educaţie.

Are mai multe titluri academice: profesor universitar doctor inginer în Automatica şi Calculatoare, conducător de doctorat în Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei.

Între cursurile susţinute de Robu le regăsim pe cele de Arhitectura Calculatoarelor, Programare Concurentă, Programare Java, Reţele Neuronale.

În mandatele sale de rector a atras zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea universităţii pe care a condus-o. Este pasionat de muzică şi de sport.

Actualul viceprimar ţărănist, Adrian Orza, este clasat pe locul al doilea, cu circa 22% (26.049 voturi). Directorul Filarmonicii Banatul, independentul Ioan Coriolan Gârboni, a primit aproape 2.000 de voturi, deşi şi-a anunţat retragerea din cursă şi i-a îndemnat pe susţinătorii săi să-i dea voturile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 36 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°