Cu siguranta ca nu multi dintre romani au trecut Yemenul pe lista destinatiilor turistice imediate sau macar dintr-un viitor apropiat. Pentru cei mai multi dintre noi, Yemenul este doar o tara exotica din sudul Peninsulei Arabiei, o tara indepartata pentru vizitarea careia numai biletul de avion ar scoate din buzunarul turistului o suma frumusica sau, probabil, tara faimoasei insule „extraterestre”, Socotra.. Dar, pentru cei care se incumeta sa calatoreasca pana in Yemen, va asiguram ca absolut orice colt al acestei tari merita cu prisosinta vizitat.
Yemenul este o tara destinata, parca, turismului, si asta desi, paradoxal, nu exista cai ferate si nici drumuri moderne care sa inlesneasca deja cunoscutul confort occidental. Dar, hei, ce ar fi un concediu perfect fara putina aventura? Preturile sunt uneori atat de mici incat vi s-ar parea ridicole, acesta este si motivul pentru care cea mai comoda si mai accesibila modalitate de a vizita Yemenul este inchirierea unei masini si chiar a unui sofer care sa o conduca. Farmecul acestui stat pierdut, parca, intre vecinii sai mult mai bogati, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite, este, insa, coplesitor chiar si pentru cineva obisnuit cu turismul in tarile arabe. Nu vom starui aici asupra bucatariei yemenite, un unicat in lumea araba si cu atat mai mult in cea occidentala, nici asupra plajelor si insulelor sale, nici macar asupra ospitalitatii proverbiale a oamenilor din aceste locuri. Astazi va vom vorbi despre un element care da culoare Yemenului si care atrage anual zeci de mii de turisti, unicitatea si aspectul nepamantean al vechilor sale orase...
Shibam – Manhattan-ul desertului
Vazut de departe, Shibam pare, mai degraba, un miraj, o Fata Morgana rasarita de niciunde in deserturile din sudul peninsulei arabice. Pe masura, insa, ce te apropii, ai senzatia ca te afli in fata unui