Hannes Swoboda, noul lider al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor europeni (S&D), a declarat că susţine manifestaţiile din România împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului, conform unui comunicat oficial, potrivit Mediafax.
Referindu-se la situaţia din România, Hannes Swoboda, noul lider al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor, a declarat: "Vreau să îmi exprim preocuparea serioasă în legătură cu comportamentul din ce în ce mai nedemocratic al regimului politic de la Bucureşti. Preşedintele a evitat în mai multe rânduri Parlamentul, exercitându-şi atribuţiile la limitele Constituţiei".
"Îi susţinem în totalitate pe colegii noştri socialişti din România. Suntem alături de poporul român, iar orice manevră care constituie o îndepărtare de sistemul democratic bazat pe deplina participare (...) este inacceptabilă", adaugă Swoboda.
"România nu este singura ţară în care observăm tendinţe de erodare a drepturilor şi procedurilor democratice. Recentele evoluţii din Ungaria şi Bulgaria evidenţiază aceste tendinţe spre dreapta şi populism. Evoluţiile din România sunt excese de autoritate, inacceptabile în Uniunea Europeană. Poporul român trebuie să aibă dreptul să protesteze în mod liber. În numele Grupului Socialiştilor şi Democraţilor, pot spune că facem toate demersurile necesare pentru susţinerea partenerilor social-democraţi în lupta pentru drepturile cetăţenilor lor în întreaga Europă", încheie Swoboda.
Hannes Swoboda, noul lider al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor europeni (S&D), a declarat că susţine manifestaţiile din România împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului, conform unui comunicat oficial, potrivit Mediafax.
Referindu-se la situaţia din România, Hannes Swoboda, noul lider al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor, a declarat: "Vreau să îmi exprim preocuparea serioasă în legătură cu comportamentul