Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10/11 FEBRUARIE, NOAPTEA ABDICĂRII SILITE/143 de ani de la detronarea lui Cuza Vodă

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 februarie 2009 ·

Astăzi se împlinesc 143 de ani de la detronarea Domnitorului, Alexandru Ioan Cuza. Cu acest prilej, publicăm integral o scri­soare puţin cunoscută adresată de Cuza Vodă Împăratului Na­po­leon al III-lea al Franţei, în care Prinţul Unirii îşi ex­pri­mă disponibilitatea de a renunţa la Tron. Nu a fost lăsat însă să facă acest ultim gest frumos, "monstruoasa coaliţie" urzind planul abdicării sale silite în noaptea de 10/11 februa­rie 1866.

Cu modestie, Prinţul Unirii se întreabă în scrisoarea adresată lui Napoleon al III-lea: “Sunt oare eu însumi la nivelul rolului înalt pe care Providenţa mi l-a încredinţat?”

Sursă: www.bvau.ro (Biblioteca V.A.Urechia Galaţi)

În urmă cu aproape un secol şi jumătate - după 7 ani de domnie rodnică, în care scurt timp fondase România şi prin mari reforme democratice pusese bazele Statului naţional mo­dern - Cuza Vodă, considerând că mesajul său s-a încheiat - şi-a fă­­cut cunoscută disponibilitatea de a trece domnia unui Prin­ci­pe străin dintr-o mare familie imperială sau regală nemegieşă cu ţara noastră. Declaraţia a fost făcută de la Tribuna Parlamentului, la 5 decembrie 1865. Duşmanii lui Cuza Vodă - ma­rii boieri conservatori şi liderii liberali radicali - loviţi în puterea econo­mică şi în cea politică prin reformele agrară şi electorală decretate la 2 mai 1864, s-au precipitat atunci şi au decis să-l îm­pie­di­ce pe lealul Domnitor de a face ultimul său gest frumos. De ce să nu-l facă ei - şi-au zis conjuraţii "monstruoasei coaliţii", ur­zind planul abdicării silite întâmplate în noaptea de 11 februarie 1866. Cu acea funestă ocazie, a fost sechestrată întreaga arhivă a Domniei Prinţului Unirii, iar complotiştii au lansat ignobila versiune prin care-l acuzau pe marele Domnitor patriot de rusofilie şi ten­­dinţe de instaurare a Domniei ereditare. În apărarea memoriei lui Alexandru Ioan Cuz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°