Astăzi se împlinesc 143 de ani de la detronarea Domnitorului, Alexandru Ioan Cuza. Cu acest prilej, publicăm integral o scri­soare puţin cunoscută adresată de Cuza Vodă Împăratului Na­po­leon al III-lea al Franţei, în care Prinţul Unirii îşi ex­pri­mă disponibilitatea de a renunţa la Tron. Nu a fost lăsat însă să facă acest ultim gest frumos, "monstruoasa coaliţie" urzind planul abdicării sale silite în noaptea de 10/11 februa­rie 1866.

Cu modestie, Prinţul Unirii se întreabă în scrisoarea adresată lui Napoleon al III-lea: “Sunt oare eu însumi la nivelul rolului înalt pe care Providenţa mi l-a încredinţat?”

Sursă: www.bvau.ro (Biblioteca V.A.Urechia Galaţi)

În urmă cu aproape un secol şi jumătate - după 7 ani de domnie rodnică, în care scurt timp fondase România şi prin mari reforme democratice pusese bazele Statului naţional mo­dern - Cuza Vodă, considerând că mesajul său s-a încheiat - şi-a fă­­cut cunoscută disponibilitatea de a trece domnia unui Prin­ci­pe străin dintr-o mare familie imperială sau regală nemegieşă cu ţara noastră. Declaraţia a fost făcută de la Tribuna Parlamentului, la 5 decembrie 1865. Duşmanii lui Cuza Vodă - ma­rii boieri conservatori şi liderii liberali radicali - loviţi în puterea econo­mică şi în cea politică prin reformele agrară şi electorală decretate la 2 mai 1864, s-au precipitat atunci şi au decis să-l îm­pie­di­ce pe lealul Domnitor de a face ultimul său gest frumos. De ce să nu-l facă ei - şi-au zis conjuraţii "monstruoasei coaliţii", ur­zind planul abdicării silite întâmplate în noaptea de 11 februarie 1866. Cu acea funestă ocazie, a fost sechestrată întreaga arhivă a Domniei Prinţului Unirii, iar complotiştii au lansat ignobila versiune prin care-l acuzau pe marele Domnitor patriot de rusofilie şi ten­­dinţe de instaurare a Domniei ereditare. În apărarea memoriei lui Alexandru Ioan Cuz