Votul Camerei Deputatilor pentru cresterea cu 50 la suta a salariilor personalului din invatamant reflecta o atitudine de "superpopulism" inainte de alegeri si o masura care nu este sustenabila in lipsa fondurilor necesare pentru sustinerea acestei majorari, a afirmat, miercuri, premierul Tariceanu, sustinand ca aceasta crestere nu a fost dorita de cadrele didactice.
Seful Guvernului, prezent la ceremonia de deschidere a anului universitar 2008-2009 organizata de Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, a raspuns astfel unei intrebari a presei privind votul deputatilor pentru cresterea salariilor in invatamant, informeaza Mediafax.
"Am stat de vorba cu cativa fosti colegi ai mei si i-am intrebat ce parere au. Mi-au spus asa: primul lucru, cresterea nu a fost dorita de cadrele didactice. Doi: orice om rational, si aici sunt oameni cu educatie care inteleg mecanismele economice, orice om cu cap isi da seama ca o astfel de crestere a salariilor nu este sustenabila", a spus Tariceanu.
El a aratat ca majorarile salariale trebuie corelate cu nivelul cresterii economice si a caracterizat votul deputatilor ca fiind unul populist.
"Este o atitudine a Parlamentului de un superpopulism cum nu am mai vazut demult, se apropie alegerile. Eu privesc de la distanta cu multa rezerva aceste decizii si acest entuziam. I-as intreba pe parlamentari daca au stat mult si s-au gandit cand au luat aceasta decizie. Parlamentul trebuia sa se fi gandit la fondurile necesare", a adaugat premierul.
Presedintele Traian Basescu a fost intrebat, miercuri, la Constanta, daca va promulga legea privind cresterea salariilor cadrelor didactice, el raspunzand din mers "Cum sa nu!".
Votul Camerei Deputatilor pentru cresterea cu 50 la suta a salariilor personalului din invatamant reflecta o atitudine de "superpopulism" inainte de alege