Când Spania, care prezidează în prezent Uniunea Europeană, a lansat un apel în ianuarie 2010 pentru consolidarea cooperării economice în cadrul Uniunii şi pentru sancţiuni împotriva statelor prea îndatorate, premierul Zapatero a fost luat peste picior. Dar, la scurt timp după ce virusul crizei a devenit o ameninţare pentru întreaga zonă euro, coordonarea a devenit o idee foarte populară la Bruxelles. "Crizele sunt cele mai bune acceleratoare pentru reforme", spun astăzi diplomaţii europeni. Singurul dezavantaj este că reformele viitoare pot sparge UE în cluburi de ţări mai mult sau mai puţin integrate, iar "noi" ţări membre trebuie să lupte pentru a evita retrogradarea la categoria a doua.

Cuplul franco-german decide tot

Schimbările actuale, accelerate de criza grecească, depind din ce în ce mai mult de deciziile luate de către germani şi francezi, care scurtcircuitează Comisia Europeană. Zona euro, devenită un nucleu dur al Uniunii, a creat un fond interguvernamental (Fondul European de Stabilitate), bazat la Luxemburg, presupus să acorde, cu o implicare minimă din partea Bruxelles-ului, asistenţă financiară ţărilor din zona euro care ar avea mari dificultăţi. Unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Acordul cu privire la acest fond modifică de facto tratatele UE, a afirmat recent Pierre Lellouche, ministrul francez pentru Afaceri Europene. În plus, în ciuda unei anumite reticenţe din partea Berlinului, francezii se străduiesc să creeze un consiliu permanent al ţărilor din Euro-grup care să coordoneze politicile economice şi să supravegheze disciplina bugetară.

În ceea ce priveşte Germania, ea ar dori să pedepsească sever ţările vinovate de laxism bugetar notoriu, suspendând plăţile din fondurile UE (inclusiv ale fondurilor structurale). Deşi cancelarul german Angela Merkel a asigurat că reformele trebuie să atingă toate cele douăzeci şi şapte st