Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Micii cântăreţi sunt invitaţi să intre în competiţie

Publicat in Adevarul, vineri 9 aprilie 2010 ·

Organizatorii Festivalului - Concurs de Interpretare Muzicală, „Vreau să cânt“ au început deja înscrierile pentru cea de-a doua ediţie.

Copiii trebuie să citească foarte atent regulamentul şi să respecte fiecare punct al acestuia. Recomandarea vine din partea reprezentanţilor Casei de Cultură Traian Demetrescu, care vor ca această a doua ediţie a festivalului să atragă şi mai mulţi participanţi. „Vreau ca ei să vină foarte bine pregătiţi, să conştientizeze că este un festival serios, care îi ajută să se promoveze. Şi pe cei de anul trecut i-am invitat după concurs la multe dintre acţiunile noastre, unde au cântat, au fost aplaudaţi şi lăudaţi pentru talentul lor“, spune Alexandru Stuparu, directorul Casei de Cultură Traian Demetrescu. Cei mici trebuie să aibă 10 ani, iar tinerii să nu fie mai mari de 18 ani. Festivalul este structurat pe două secţiuni, una de interpretare vocală muzică uşoară, muzică populară, clasică şi folk, iar cealaltă de interpretare instrumentală, la pian, vioară, chitară, instrumente folclorice tradiţionale sau altele.

Înscrieri timp de o lună

Participanţii vor prezenta două piese, la alegere, în tempo diferit, cu negativ sau acompaniament. Fişa de înscriere, o copie după actul de identitate şi o fotografie recentă, format 3/4, vor fi trimise prin poştă sau aduse personal la Casa de Cultură, situată pe strada Traian Demetrescu, numărul 31, până pe 7 mai.

A doua ediţie a Festivalului - Concurs de Interpretare Muzicală „Vreau să cânt“ se va desfăşura la jumătatea lunii viitoare, pe 15 şi 16 mai, iar scenă va fi sediul Tradem. Premianţii vor pleca acasă cu diplome şi premii în bani. 70 de lei se va acorda pentru locul I.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 21 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Pelerinajul de Florii a început în Capitală. Care este traseul procesiunii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pelerinajul de Florii din Capitală a are loc sâmbătă, de la Mănăstirea Radu Vodă până la Catedrala Patriarhală. Începerea pelerinajului a fost precedată de binecuvântarea ramurilor de salcie purtate de pelerini. Procesiunea se desfăşoară pe traseul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°