Cele doua procese in care este implicat seful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, care vor fi reluate in curand dupa ce miercuri a fost anulata imunitatea sa penala, vor fi prescrise intre 2001 si 2013, a declarat joi avocatul sau Niccolo Ghedini, citat de AFP si preluat de Newsin.
Procesul Mills, dupa numele fostului sau avocat britanic David Mills, suspectat ca a primit mita de la Silvio Berlusconi pentru a depune marturie falsa, "va expira in octombrie-noiembrie 2011", a spus Ghedini, dand asigurari ca aceasta data nu poate fi contestata, pentru ca si Parchetul si apararea sunt de acord in acest sens.
"Avem interesul sa ajungem la un verdict in prima instanta, pe care il vreau, evident, pozitiv, achitarea. Este suficient ca avem posibilitatea ca martorii nostri sa vorbeasca", a adaugat Ghedini, refuzand teza potrivit careia Silvio Berlusconi incearca sa evite procesul de teama ca va fi condamnat.
Potrivit avocatului, Pachetul a cerut audierea "a 30 de martori si toti au fost acceptati", in timp ce apararea "a cerut 50 de martori, dintre care numei trei au fost acceptati de tribunal".
Al doilea proces, privind falsul in acte in drepturile televizate ale Mediaset, urmeaza sa expire in 2013 cel tarziu, a adaugat Niccola Ghedini, avocat si prieten al lui Silvio Berlusconi.
El a explicat ca reluarea proceselor ar trebui sa dureze doua sau trei luni dupa decizia Curtii Constitutionale de a-i anula imunitatea.
Ghedini a reiterat ca, in pofida acuzatiilor adversarilor sai, Silvio Berlusconi nu are nicio intentie sa evite procesele, chiar daca timpul sau este limitat din cauza angajamentelor in calitate de sef al Guvernului. "Vom relua procesele si le vom incheia. Cel putin aceasta este intentia mea ca aparator", a incheiat el.
Cele doua procese in care este implicat seful Guvernului italian, Silvi