Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Presupusul erou de la Tuzla, martor-cheie în anchetă

Publicat in Adevarul, marți 6 iulie 2010 · ·

Marius Nazare şi Daniel Bâlsanu sunt supravieţuitorii catastrofei aviatice de la Tuzla. Ei i-ar datora viaţa unui coleg din marină: căpitan comandor Marian Marin, care se afla acolo în momentul accidentului.

UPDATE: Căpitanul comandor Marian Marin este martor în ancheta militară, iar procurorii nu i-au permis să vorbească despre cele petrecute la Tuzla. „Este vorba despre o anchetă în curs. Mărturia domnului comandor este foarte importantă. Nu avem permisiunea membrilor comisiei pentru a-i permite să vorbească şi nici acordul său personal“, a declarat maiorul Constantin Spânu. Surse din anchetă au precizat că într-adevăr Marian Marin se afla la marginea pistei în momentul în care avionul a decolat pentru că militarii erau subalternii săi iar procedura îi cerea să supravegheze exerciţiul. GALERIE FOTOFAMILIILE ŞI COLEGII MILITARILOR MORŢI LA TUZLA AU ADUS UN ULTIM OMAGIU Constanţa: Unde vor avea loc funeraliile victimelor accidentului aviatic de la Tuzla

Mai mulţi militari de la baza Tuzla care se aflau la capătul pistei de decolare au văzut întreg filmul groaznicului accident de la Tuzla. Accidentul s-a produs luni, la ora 17.40, la doi kilometri de pistă. În acel moment colegii au luat-o la fugă către locul dezastrului. Aici variantele oficiale se contrazic.

Tatăl maistrul militar Răzvan Rangheţ: “Am fost aviator toată viaţa şi ştiu AN-2-urile. Sigur a fost eroare umană” Ultimul zbor: Trupurile aviatorilor căzuţi la Tuzla au fost aduse pe Aerodromul de la Boboc

Tragedie la Tuzla. Surse din anchetă susţin că avionul era încărcat peste limită! Vezi aici lista militarilor decedaţi în avionul morţii Au fost identificate nouă dintre cadavrele tinerilor care au pierit în catastrofa de la Tuzla Trupul neînsufleţit al lt. comandorului Cătălin Antoche mort în accidentul aviatic de la Tuzla a fost depus la biserică în Focşani

Militarul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 32 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 47 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 51 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 23 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°