Reşiţenii au sărbătorit cu şampanie, artificii şi muzică bănăţeană al doilea trofeu european cucerit consecutiv.
UCM Reşiţa a devenit duminică seară prima echipă de handbal din România care cucereşte un trofeu european pentru a doua oară consecutiv. Jucătorii lui Aihan Omer au avut de această dată posibilitatea să sărbătorească alături de propriii suporteri, după ce anul trecut au cîştigat Challenge Cup la Drammen, în Norvegia.
5.000 de reşiţeni s-au strîns în piaţa din centrul oraşului, dar numai 1.800 au avut privilegiul să urmărească pe viu returul cu Alpla Hard. Restul au trăit emoţiile în faţa unui ecran gigant, bucurîndu-se la fiecare gol al favoriţilor. Cînd arbitrii norvegieni Abrahamsen şi Kristiansen au fluierat finalul meciului, fiesta s-a declanşat în sala reşiţeană. Jucătorii au făcut hora bucuriei, iar tunurile de confeti au explodat, împrăştiind mii de hîrtiuţe în culorile clubului: alb-albastru. Totul a continuat apoi în faţa sălii. Handbaliştii au fost prezentaţi pe scenă, au dansat şi au cîntat cu suporterii, iar apoi au privit împreună focul impresionant de artificii. La miezul nopţii au făcut turul oraşului în autocar, însoţiţi de o coloană de peste 100 de maşini.
“E tot ceea ce ne-am dorit. Pentru a doua oară consecutiv am cîştigat Challenge Cup, ceea ce nu e la îndemîna oricui. Poate la anul o să aducem trofeul a treia oară la Reşiţa şi-l vom păstra definitiv”, a declarat Aihan Omer. “Atmosfera a fost fantastică. Suporterii au fost minunaţi şi lor le dedicăm succesul! Mă felicit că mi-am prelungit contractul la Reşiţa, un oraş în care handbalul a devenit sportul numărul unu”, a declarat şi sîrbul Bojan Butulja.
5.000 euro a luat fiecare jucător reşiţean pentru cîştigarea Challenge Cup
7 victorii şi trei înfrîngeri e palmaresul Reşiţei în actuala ediţie a cupelor