Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clienții casnici vor plăti mai mult pentru energie electrică, iar firmele mici vor avea facturi mai reduse, în următorii ani

Publicat in Alba24, vineri 22 martie 2013 ·

Directorul general al Enel România, Luca D’Agnese declarat într-o conferință de presă că prețurile la energia electrică vor crește pentru clienții casnici și vor scădea în cazul companiilor mici.

“În România mai avem subvenţii încrucişate, preţurile pentru companiile mici vor fi reduse ca urmare a concurenţei şi a liberalizării şi vor fi creşteri probabil pentru clienţii rezidenţiali, care însă vor fi diluate pe o perioadă semnificativă de timp, având în vedere calendarul de liberalizare”, a declarat directorul Enel.

Această liberalizare presupune renunţarea treptată la tarifele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul energiei, în așa fel încât consumatorii vor cumpăra tot mai multă energie de pe piaţa liberă, şi va fi aplicată separat pentru consumatorii industriali şi pentru cei casnici.

Pentru consumatorii industriali, prețurile reglementate vor fi eliminate până la sfârșitul acestui an, potrivit angajamentelor asumate de Guvern în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

În ceea ce privește prețurile pentru consumatorii casnici, acestea vor crește cu 10% în luna iulie, de la 0% în prezent, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014 şi la 40% în ianuarie 2015. Scumpiri cu 10% vor mai avea loc în vara anului 2015 în ianuarie și iulie 2016 şi iulie 2017, pentru a se ajunge la 100% în decembrie 2017.

Luca D’Agnese a precizat că, în 2013 şi 2014, pe măsură ce se va liberaliza piaţa, va avea loc o “migrare masivă” a companiilor mici spre piaţa liberă, în timp ce segmentul rezidenţial va creşte în 2017.

Potrivit acestuia, până la sfârșitul anului facturile vor fi cu 7% mai reduse pentru companiile mici, comparativ cu nivelul de preţ de la sfârşitul anului trecut.

sursa: gândul.info

URL scurt: http://alba24.ro/?p=174573

Directorul general al Enel România, Luca D’Agnese de

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 42 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 55 minute
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 32 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°