"Curăţenia se va efectua în principal noaptea iar la ora 6,00 dimineaţa carosabilul trebuie să fie deja permeabil din punct de vedere al circulaţiei, cu monitorizarea zonelor periferice unde se fac depozite de gunoi necontrolate, pentru a fi ridicat imediat", a precizat Oprescu, potrivit Agerpres.
Edilul Capitalei a cerut ALPAB (administraţia parcurilor şi lacurilor) să se ocupe de toaletarea copacilor de pe marile bulevarde pentru a se evita fracturarea imaginii şoferilor în special la semafoare.
De asemenea, le-a mai solicitat operatorilor de curăţenie să verifice buna funcţionalitate a fântânilor arteziene din Capitală, dar şi a ţâşnitorilor de apă.
Edilul-şef s-a referit şi la crearea unui serviciu format din motociclete medicalizate, care să poată interveni în orele de vârf, când se creează ambuteiaje în oraş iar ambulanţa nu poate ajunge la timp. El a precizat că se va asigura asistenţă medicală 24 de ore din 24 sâmbăta şi duminica în parcuri.
Cât priveşte perdelele de apă, primarul general a spus că acestea vor fi montate în cât mai multe puncte din oraş.
Oprescu a cerut firmei "3 D" să acţioneze pentru combaterea ţânţarilor şi a şobolanilor. "Asta înseamnă desfiinţarea acumulărilor de apă din subsolurile blocurilor şi de la periferia oraşului, precum şi desfiinţarea zonelor unde s-a acumulat apă necontrolată", a subliniat Oprescu.
Dacă va fi necesar, vor fi organizate două, trei zboruri cu un elicopter care va împrăştia substanţa de combatere a ţânţarilor, zonele vizate fiind parcurile şi lacurile, a adăugat Oprescu.
El a spus că şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGAS) este pregătită să facă faţă caniculei, prin cantinele sociale, care funcţionează până seara târziu şi care vin în sprijinul oamenilor în nevoie.
Potrivit edilului-şef, DGAS este pregătită să ajute persoanele în vârstă care nu se