Are ceva Andrei Şerban. Ceva, banal zicînd, special. Chiar cînd nu totul merge în mecanismul spectacolelor lui, ele sînt spectacole de teatru, te fac să gîndeşti, să cîrcoteşti, să vrei să vorbeşti, să scrii, să te cerţi artistic. Cîrcotind, poţi să spui că manifestările larg antisemite ale personajelor din Ivanov făcut la Bulandra (a doua montare a lui Şerban la Bucureşti, după Lear, la acelaşi teatru), cu imitarea în derizoriu a accentului idiş şi frecvenţa cuvintelor „jidan“/ „jidoavcă“, sînt cel puţin inconfortabile. Traducerea – a primei variante, de care, la premieră, A.P. Cehov era profund nemulţumit şi pe care a refăcut-o ulterior în ceea ce avea să devină o piesă a canonului cehovian – e făcută după versiunea în engleză, probabil cea a lui David Hare, care foloseşte abundent termenul ofensator „Jewess“. În orice caz, cînd te eliberezi de neplăcuta senzaţie (iar accentul e, totuşi, excesiv), ceea ce rămîne e o constatare „civilizatoare“: da, piesa lui Cehov e (şi) despre a fi o evreică creştinată în Rusia sfîrşitului de secol XIX, cînd da, a vorbi despre „jidani“ nu era mare lucru în lumea micii burghezii de provincie. Iar lumea din Ivanov vorbeşte mult despre asta. Nikolai Ivanov (Vlad Ivanov), funcţionar şi moşier, s-a căsătorit cu Anna Petrovna (Mirela Oprişor), născută Sara Abramsohn şi convertită, din dragoste, la ortodoxie. Tîrgul vuieşte că nunta a fost din interes, numai că familia Annei/ Sara a dezmoştenit-o, iar acum ea e bolnavă de oftică, iar el – plin de datorii şi adînc deprimat. O depresie existenţială, care-l goneşte în fiecare seară de acasă, la familia Lebedev, Paşa cel plin de viaţă, Zinaida Savişna cea zgîrcită, de-şi hrăneşte musafirii numai cu dulceaţă de coacăze (Manuela Ciucur, pusă să joace mai degrabă o vrăjitoare cu machiaj sinistru, obsedată maladiv de bani), şi Saşa (Ioana Anastasia Anton, cu aparenţă adolescentină, imagine