Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioroianu: Am cerut Poloniei urgentarea anchetei în cazul Crulic

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 aprilie 2008 ·

Ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, şi ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Jacek Paliszewski, au avut o întâlnire în care au discutat cazul românului, Claudiu Crulic, care a decedat într-o închisoare din Polonia după ce a intrat în greva foamei. Sursa: Razvan Valcaneantu Cioroianu a precizat că la Varşovia este în derulare o anchetă a procuraturii poloneze. De asemenea, Cioroianu a precizat că şi Ministerul român de Externe a început o investigaţie în cazul morţii lui Claudiu Crulic. "Am cerut Poloniei urgentarea anchetei în cazul Crulic. Nu putem rămâne indiferenţi la moartea unui cetăţean român în Polonia", a explicat ministrul român."Cazul Crulic nu ne poate fi indiferent. Facem tot ceea ce depinde de noi să aflăm adevărul", a mai spus ministrul român de Externe. Cioroianu a susţinut că va da publicităţii concluziile anchetei şi măsurile care vor fi luate. "Este un moment cu o mare încărcătură emoţională, dar trebuie să aşteptăm rezultatele anchetei. Nu trebuie să ne hazardăm să dăm verdicte. Să nu punem în circulaţie fragmente de informaţii câtă vreme ancheta e în derulare", a declarat Adrian Cioroianu. Şi ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Jacek Paliszewski, a susţinut că "este regretabil că o astfel de tragedie a avut loc". Ambasadorul Poloniei la Bucureşti a ţinut să transmită condoleanţe familiei lui Claudiu Crulig.

Povestea lui Crulic

Claudiu Crulic se afla în Polonia din anii 90, iar anul trecut a fost arestat împreună cu prietena sa sub acuzaţia de furt. Pe 14 septembrie, Claudiu a scris o scrisoare către directorul arestului din Montelupe în care solicită, "având în vedere reţinerea şi privarea de libertate", facilitarea unui contact cu un reprezentant diplomatic român şi anunţă că începe greva foamei.

Rapoartele spitalului penitenciar către tribunal arătau că starea românului este din ce în ce mai gravă şi au transmis c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°