Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săgeata Năvodari renunţă la Tibor Selymes

Publicat in Gandul, marți 10 decembrie 2013 ·

Managerul echipei Săgeata Năvodari, Aurelia Băbuţan, a declarat, marţi, după înfrângerea din partida cu CFR Cluj, scor 6-1, contând pentru ultima etapă a turului, că înţelegerea cu antrenorul Tibor Selymes va fi reziliată pe cale amiabilă, interimatul urmând să fie asigurat de Gheorghe Butoiu.

"Se doreşte rezilierea de comun acord a contractului cu Tibor Selymes. Considerăm că este cea mai bună soluţie în acest moment. Selymes este un fost mare jucător al României şi vrem să ne despărţim pe cale amiabilă. Mai sunt unele lucruri de pus la punct, mici detalii, întrucât îi trebuie achitat salariul pe ultimele luni. Are şi o clauză de reziliere de 20.000 de euro, dar pe care nu doreşte să o încaseze. El va pleca cu întreg staful. Interimatul în ultimele două etape din acest an vor fi asigurate de Gheorghe Butoiu", a spus Băbuţan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tibor Selymes a preluat conducerea tehnică a nou-promovatei în vară.

După disputarea turului, Săgeata Năvodari ocupă locul 15, retrogradabil, cu 15 puncte, la egalitate cu FC Braşov şi Oţelul Galaţi, ocupantele locurilor 14, respectiv 13. Formaţia constănţeană are cea mai slabă apărare din Liga I, cu 37 de goluri primite.

Săgeata Năvodari mai are de disputat în acest an meciurile cu Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov, contând pentru primele două etape ale returului.

Managerul echipei Săgeata Năvodari, Aurelia Băbuţan, a declarat, marţi, după înfrângerea din partida cu CFR Cluj, scor 6-1, contând pentru ultima etapă a turului, că înţelegerea cu antrenorul Tibor Selymes va fi reziliată pe cale amiabilă, interimatul urmând să fie asigurat de Gheorghe Butoiu.

"Se doreşte rezilierea de comun acord a contractului cu Tibor Selymes. Considerăm că este cea mai bună soluţie în acest moment. Selymes este un fost mare jucător al României şi vrem să ne despărţim pe cale amiabilă. Mai sun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 54 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 49 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 35 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 41 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°