Nord-vestul Europei este acoperit de polei, iar traficul rutier este perturbat, relatează AFP, potrivit Mediafax.
În Franţa, trenurile Thalys cu plecare din Paris şi cu destinaţia Belgia, Olanda şi Germania, şi cele Eurostar cu destinaţia Marea Britanie circulau normal după o întrerupere din cauza ninsorilor excepţionale pentru această perioadă a anului.
"Revenirea la normal a traficului va depinde de ameliorarea condiţiilor de circulaţie", a precizat Thalys International, care sfătuieşte călătorii "să îşi amâne deplasările, în măsura în care este posibil".
În aeroporturile pariziene Roissy-Charles-de-Gaulle şi Orly, zborurile înregistrau întârzieri de aproximativ două ore în cursul dimineţii, dar nicio cursă nu a fost anulată.
Dacă ninsorile aproape că au încetat pe parcursul nopţii, poleiul îngreuna circulaţia în treimea nordică a ţării, unde şcolile au fost închise în mai multe departamente. Sutele de vehicule blocate pe străzi timp de 24 de ore au fost deblocate în cursul zilei.
În centrul Parisului, circulau puţine vehicule, în timp ce un schior de fond exersa pe Champ-de-Mars în apropiere de Turnul Eiffel. Angajaţii de la drumuri răspândeau un amestec de sare nisip foarte fin pentru a facilita circulaţia pietonală.
În Germania, mai ningea doar în zone limitate, chiar dacă frigul favoriza formarea poleiului.
Pe aeroportul din Frankfurt au fost anulate câteva sute de zboruri din totalul de 1.270 prevăzute pentru miercuri. Toate pistele sunt deschise şi situaţia revine la normal. Marţi au fost anulate 812 curse, ceea ce a determinat numeroşi pasageri să îşi petreac- noaptea în paturi de campanie.
În Marea Britanie, cozile formate de sute de camioane la intrarea în tunelul Mânecii au început să se reducă în cursul nopţii. Dar serviciile rutiere au avertizat că vehiculele de transport de marfă către Franţa se vor confrun