Soţia şi cumnatul preşedintelui clubului de fotbal Real Madrid, Ramon Calderon Ramos, va investi în ferme de creştere a porcilor în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Valoarea totală a proiectului este estimată la 69 de milioane de euro. Compania spaniolă care va derula proiectul, Rupork, este condusă de cumnatul lui Calderon Ramos, iar unul dintre promotorii investiţiei, firma Granja Dos Hermanas, este o afacere la care este acţionar soţia preşedintelui Real Madrid.
“Cumnatul meu (fost administrator la Granja Dos Hermanas şi în prezent preşedintele Rupork - n.r.) a identificat oportunitatea de a pătrunde în sectorul creşterii porcilor din România de acum doi ani, fiind vorba de o ţară deficitară la capitolul creşterii porcilor, dar execedentară la capitolul producţiei agricole. Pentru a cunoaşte mai bine piaţa, a început o activitate de export în anul 2005”, a declarat Ramon Calderon pentru cotidianul spaniol Mundo.
Preşedintele Realului a netezit terenul pentru investiţia plănuită de cumnatul său, în luna octombrie a anului trecut, cu ocazia meciului dintre gruparea spaniolă şi Steaua, din grupele Ligii Campionilor. Atunci, Calderon s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii de la acea vreme, Gheorghe Flutur, căruia i-a prezentat planul de afaceri al cumnatului său.
Proiectul prevede construcţia a zece unităţi de creştere a porcilor şi o fabrică de nutreţuri în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Pe lângă valoarea totală a proiectului, de 69 milioane de euro, vor exista şi cheltuieli adiţionale pentru încheierea contractelor cu fermierii locali. (D.R.)
Soţia şi cumnatul preşedintelui clubului de fotbal Real Madrid, Ramon Calderon Ramos, va investi în ferme de creştere a porcilor în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Valoarea totală a proiectului este estimată la 69 de milioane de euro. Compania spaniolă care va derula proiectul, Rupork, este condusă de cumn