In Haiti, copii nevinovaţi sunt transformaţi în sclavi chiar de părinţii lor. Jurnaliştii de la Al Jazeera au realizat un reportaj cutremurător care prezinta tara, decimată de cutremurul din ianuarie, care s-a întors practic la sclavagism, din nevoia de supravieţuire.
Desi ilegală în toate ţările de pe planeta, sclavia nu a disparut nici în secolul al XIX-lea. Echipa de la Al Jazeera a reuşit să demonstreze cumplitul adevăr.
Jurnaliştii au mers direct în Haiti, statul caraibian devastat de cutremurul violent din ianuarie, care a ucis peste 100.000 de oameni. In acest moment, părinţii îşi obligă copiii să lucreze cu ziua în alte case, contra unor sume de bani care ajută familia să supravieţuiască. Copiii sunt legaţi, loviţi şi umiliţi la fiecare pas.
Există peste 225.000 de copii în Haiti şi neoficial, cu toţii sunt sclavi. În lume, sunt peste opt milioane de sclavi. Mulţi sunt obligaţi să se prostitueze iar alţii, în jur de 500.000, sunt copii-soldaţi.
Haiti este cea mai săracă ţară din Caraibe, chiar daca se afla la numai doua ore de zbor de plajele din Florida. Tara a fost saracita in urma cutremurului devastator prin care a trecut, dar si in urma deceniilor de dictatura.