Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurea din mijlocul oraşului

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 5 august 2013 ·

La doar câţiva paşi de centrul Sucevei, recent modernizat, în mijlocul a mii de metri cubi de betoane şi granit, se află o adevărată oază de verdeaţă, care ar putea fi cel mai căutat loc de promenadă al oraşului, dacă ar fi pus în valoare aşa cum ar trebui.

Parcul Şipote este unul din cele mai importante parcuri dendrologice din Moldova, aici putând fi admirate, dacă ar fi accesibile vizitatorilor, peste 2.000 de specii de arbori valoroşi, o parte aduşi chiar şi cu avionul, din America de Sud.

Numai că, din cauza unor încurcături birocratice şi a unei legislaţii stufoase, frumosul parc dendrologic care a încântat generaţii de suceveni, care îşi petreceau acolo, în aer liber, sfârşitul de săptămână, ori se recreau cu familia, după serviciu, nu este acum decât un petec de pădure, rătăcit în mijlocul oraşului. Mai exact, odată cu trecerea sa din administrarea municipalităţii în cea a Regiei Naţionale a Pădurilor, la începutul anilor '90, frumosul parc, care cuprindea inclusiv un orăşel al copiilor extrem de apreciat, s-a transformat în pădure.

Tipic românesc

Sucevenii care vor să fugă de căldura betoanelor oraşului şi să se bucure de verdeaţă au la dispoziţie, chiar în centrul oraşului, o oază de verdeaţă pentru care locuitorii multor alte oraşe ar putea fie invidioşi.

În mod ciudat, Parcul Şipote, care acum câteva zeci de ani era una din principalele zone de agrement ale sucevenilor, care mergeau acolo la plimbare, la socializare sau pur şi simplu să admire natura, este acum ocolit ca un loc rău famat, căpătând un renume nemeritat după ce, în alţi ani, devenise locul favorit de şedere al boschetarilor, tâlharilor şi violatorilor.

Şi totuşi parcul, deşi nu este pus în valoare aşa cum ar trebui, are un farmec aparte, care atrage încă o mulţime de oameni, de toate vârstele.

„Ar mai trebui îngrijit, să mai fie puse bănci, alei

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°