Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditele în lei nu mai sunt pe placul populaţiei

Publicat in Adevarul, luni 15 octombrie 2007 ·

Diferenţa dintre costurile unui împrumut în valută şi unul în lei orientează aproape întreaga cerere spre finanţări în monede străine. Iulie şi august au fost două luni în care Diferenţa dintre costurile unui împrumut în valută şi unul în lei orientează aproape întreaga cerere spre finanţări în monede străine.

Iulie şi august au fost două luni în care populaţia a solicitat preponderent împrumuturi bancare în valută. În plus, soldul creditelor de consum în valută s-a majorat de două ori mai repede cât cel al finanţărilor în lei. Iar evoluţiile par să repete "păţaniile" altor ţări din regiune.

Creditele ipotecare în valute exotice chiar au depăşit volumul de împrumturi acordate în lei. Ultimele date publicate de Banca Naţională arată faptul că, la sfârşitul lunii august, soldul creditelor ipotecare în monedă naţională totaliza circa 1,26 miliarde de lei.

Totodată, finanţările în moneda unică europeană însumau 2,5 miliarde de euro (aproximativ 8,2 miliarde de lei). Iar împrumuturile acordate în alte valute, cele mai multe fiind în franci elveţieni, au depăşit echivalentul a 1,32 miliarde de lei.

Mai mult, creditele ipotecare acordate în monedă naţională par să nu mai fie deloc atractive pentru populaţiei. În primele opt luni ale acestui an, soldul s-a majorat cu numai 100 milioane de lei (aproximativ 12,5%).

Pe de altă parte, împrumuturile în euro au sporit cu aproape 43% (peste 730 milioane de euro). Totodată, finanţările acordate în alte valute străine au urcat cu circa 75% (echivalentul a 750 milioane de lei).

Cerere mai mare pentru credite de consum în valută

Segmentul creditelor de consum aproape că nu diferă de cel al finanţărilor ipotecare. Datele publicate de BNR arată faptul că, la sfârşitul lui august, împrumuturile în lei reprezentau circa 62% din totalul împrumturilor pentru consum. Totuşi, în lunile iulie-au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 30 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Ministrul ucrainean al agriculturii, arestat la o zi după ce a demisionat

HotNews acum 55 minute
Un tribunal ucrainean a deci vineri ca ministrul Agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat în dosarul în care este acuzat de implicare într-o achiziție ilegală de terenuri din proprietatea statului în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, r

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°