Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marga, în vizită la Shimon Peres

Publicat in Adevarul, joi 31 mai 2012 ·

Ministrul Afacerilor Externe Andrei Marga a fost primit, miercuri, în a treia zi a vizitei sale în Israel, de preşedintele Shimon Peres, cu care a discutat „subiecte specifice ale dialogului politic dintre cele două state". De asemenea, convorbirile au prilejuit şi un schimb de opinii cu privire la problematica regională din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii în contextul schimbărilor politice din ultimul an şi jumătate.

În întrevederea cu Meridor s-a evaluat „stadiul cooperării bilaterale, îndeosebi în domeniul economic, precum şi a modalităţilor de intensificare a acesteia". „Au fost analizate, în special, posibilităţile de consolidare a colaborării româno-israeliene în domeniile politic, al agriculturii, culturii, cercetării şi dezvoltării, precum şi al securităţii", a relatat MAE.

Cei doi miniştri au abordat, de asemenea, evoluţiile recente din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Şeful diplomaţiei române a reafirmat interesul ţării noastre pentru soluţionarea paşnică a conflictului din Orientul Mijlociu şi disponibilitatea României de a sprijini demersurile întreprinse de comunitatea internaţională în acest sens.

Cu ministrul ştiinţei şi tehnologiei, Marga a discutat despre modalităţile de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul cercetării şi dezvoltării, fiind analizată inclusiv posibilitatea actualizării cadrului juridic bilateral. Ministrul român a arătat că, pe lângă obiectivul general de constituire a cadrului legal al cooperării româno-israeliene în domeniul cercetare-dezvoltare, prin încheierea unui acord, partea română urmăreşte trei obiective principale în relaţia cu Israelul: constituirea unei Fundaţii binaţionale pentru finanţarea de proiecte comune, transferul de tehnologii, precum şi crearea unui Centru Hi-tech comun, axat pe promovarea de proiecte concrete.

A fost evidenţiată şi complementaritatea existentă între d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 26 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 58 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum o ora
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°