Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se știu toți cei opt calificați la Turneul Campionilor. Tot ei au ajuns și în sferturi la Paris. Final de foc

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Spuneam, ieri, că Masters-ul de la Paris este nonșalant de impredictibil. Ei, s-a dus și această tradiție. Anul acesta, turneul parizian a exagerat în direcția diametral opusă, astfel încât este pentru prima oară de la Mastersul Canadei din 2009 când primii opt capi de serie ajung cu toții în sferturile de finală. Vorba cuiva de pe Twitter, turneul de la Paris arată cu totul diferit când jucătorilor chiar le pasă.

Ca să fie totul mai palpitant, cei opt sunt exact cei care vor juca și săptămâna viitoare la Londra, ceea ce înseamnă că sezonul se va încheia cu un maraton de 10 zile de lux, o experiență de vis pentru orice fan de tenis. Un fel de Survivor al elitelor, cu o miză pe măsură: un titlu de Masters, trofeul de la Turneul Campionilor și, mai ales, locul 1 în lume. De vineri și până duminica viitoare o să vedem aceleași fețe, dar o să merite, pentru că s-ar putea să vedem câteva adevărate blockbusters. Până când încep jocurile, o privire pe ce s-a întâmplat joi:

Păstrat la finalul zilei, meciul dintre Rafa și Jerzy ne-a fost servit într-un ambalaj pe care scria "satisfacție garantată". Rafa avea (și are) o sumedenie de motive să-și dorească să ajungă cât mai departe în turneu, în vreme ce Janowicz este party-crash-erul perfect; challengerul cu nimic de pierdut și cu genul de mindset care îți permite, uneori, să te relaxezi și să joci meciul vieții. În afară de ce poate să facă pe teren, Janowicz are o mare calitate: aceea că nu știe de frica nimănui, nu respectă pe nimeni, în sensul bun al cuvântului, ba chiar îmbrățișează rolul de personaj negativ. În plus, după cum s-a văzut și la Wimbledon, Jerzy adoră scenele mari, adoră luminile rampei, iubește meciurile vedetă - ori exact de asta a avut parte joi seara. Unde mai pui că Janowicz are o relație specială cu acest turneu, lesne de înțeles de ce. Doar aici s-a făcut remarcat anul trecut, când a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 37 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 51 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 4 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°