După puşcărie, emigraţia a fost singura soluţie împotriva regimului comunist. Mai era, desigur, \"exilul interior\". Am crezut că, după decembrie 1989, vom scăpa de acest flagel, dar m-am înşelat amarnic.
Imediat după mineriada din iunie 1990 a urmat un alt val de români care au ales să-şi trăiască oriunde viaţa, dar nu în România. Treptat, lucrurile se potoliseră, dar lipsa de dibăcie şi pricepere a guvernanţilor a făcut ca emigraţia să continue. Evident, nu mai putem vorbi de un exil românesc, ci despre o diasporă. La mijloc nu mai este vorba despre un regim politic, ci despre supravieţuire. De o emigraţie economică, mai direct spus! De altfel, şi "veteranii" din străinătate susţin că strămutarea românilor peste graniţă a avut două momente principale: emigrarea politică, care a ţinut până prin anii ‘70-‘80, după care grosul a fost format din cei veniţi "să se căpătuiască".
Din nefericire, alături de aceste două categorii, postrevoluţionar s-a mai adăugat una: cea a tinerilor care consideră că nu se pot realiza în România. Cărora viitorul nu le sună deloc bine! Şi nu sunt copii sau tineri care să nu aibă ce mânca, cu ce se îmbrăca. Ci tineri din familii respectabile, care văd că totul se prăbuşeşte în jurul lor. Olimpici la diverse materii care vor să studieze la nivel înalt, să aibă acces la tehnologie avansată, medici care s-au săturat să fie umiliţi... Ei bine, cu scuzele de rigoare pentru toţi - mă doare inima pentru fiecare român care pleacă – aici e buba. Pleacă intelectualii, pleacă "materia cenuşie". E drept că, acum, în capitalism, piaţa muncii este liberă şi poţi pleca oriunde vezi cu ochii, dar aici cine mai rămâne? Doar învârtiţii şi şmecheraşii de doi bani? Zilele trecute, Fundaţia Soros România a realizat cercetarea "Migraţia, dincolo de prejudecăţi şi mituri “. Conforma autorilor, specialişti redutabili, din cei aproape trei mil