Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supercupa, repetiţie pentru Europa

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 10 iulie 2013 ·

Astăzi, de la ora 20:45, pe Arena Naţională, Steaua şi Petrolul îşi dispută trofeul Supercupei României, într-un meci transmis de Pro TV. Partida este avanpremiera noului sezon şi un test pentru cele două echipe înaintea debutului european

Supercupa României, tradiţionalul meci de deschidere al sezonului intern, dintre campioană şi câştigătoarea Cupei, se dispută - cu întreruperi - din 1994 a ajuns la ediţia a XV-a. Steaua are cele mai multe trofee câştigate,cinci la număr, dintre care primele trei consecutive, urmată de Rapid (4), CFR Cluj, Dinamo (câte două) şi Oţelul Galaţi (1). Ultima ediţie a fost câştigată, anul trecut, de Dinamo, 2-2 şi 4-2 la lovituri de departajare. În acest an, trofeul se dispută astăzi pe Arena Naţională, protagoniste fiind Steaua şi Petrolul Ploieşti. Se anunţă un meci interesant, în care Petrolul are avantajul unei campanii de transferări mai consistente, în timp ce Steaua, din cauza evenimentelor neplăcute din ultima vreme, a tergiversat întărirea lotului.

Steaua nu a mai cucerit acest trofeu de şapte ani şi în acest sezon l-a pierdut pe golgeterul Raul Rusescu, transferat în "Primera Division", la FC Sevilla. În acelaşi timp, un alt jucător important, Chipciu, este accidentat pe o perioadă mai lungă (în urma aprigului meci cu Dinamo), iar Adrian Popa (lovit în ultimul amical cu Sheffield Wednesday) este şi el indisponibil pentru acest joc. Pentru fundaşul Vlad Chiricheş, n-ar fi exclus ca această întâlnire să fie ultima în tricoul stelist. La capitolul "câştiguri", echipa lui Reghecampf l-a adus pe atacantul Federico Piovaccari, de la Sampdoria, dar acesta este încă în urmă cu pregătirile, precum şi pe talentatul vasluian, Nicuşor Stanciu, recuperându-i pe Răduţ şi portarul Niţă, împrumutaţi. În campania de meciuri test, Steaua a înregistrat două victorii, două remize şi o înfrângere, bilanţ încheiat întruc

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 24 minute
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 10 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 12 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 13 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

14°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°