Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Asfaltul din Retezat" ajunge la UE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 martie 2010 ·

Trei organizaţii de mediu din România au depus plângeri la Comisia Europeană (CE), în care acuză modul în care autorităţile permit distrugerea unor zone protejate ale României. Una dintre ele este o imensă pădure virgină din vestul Carpaţilor Meridionali. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Arhiva EVZ

1 /.

"Suntem aici pentru a transmite un mesaj celor care influenţează mediul într-un mod irecuperabil, şi autorităţilor, care, prin atitudinea lor pasivă, sunt complici", a spus liderul ONG-ului Agent Green, Gabriel Păun, într-o conferinţă de presă. Agent Green, Milvus şi Carpatina Ardeleană au prezentat nouă cazuri, despre care spun că sunt violări grave ale mediului.

ZONĂ UNICĂ

Asfalt prin păduri virgine

Unul dintre cazuri se referă la drumul naţional 66A, care ar urma să legea oraşele Petroşani şi Băile Herculane, pe traseul unde astăzi există un drum forestier. În prezent, acesta "nu constituie un element antropic de fragmentarea a habitatelor". Construcţia drumului a început în 1999, iar două dintre tronsoane au fost deja finalizate.

Trei kilometri din cel de-al doilea tronson trec prin Parcul Naţional Retezat. Acum, constructorul drumului caută aprobarea finală pentru construirea celui de-al treilea tronson. Potrivit directorului Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, Ioan Gaşpar, 13 kilometri de drum vor traversa parcul.

Agent Green scrie că "proiectul de construcţie a drumului naţional DN 66A, care traversează partea de sud-est a Peisajului Forestier Virgin Retezat - Godeanu - Ţarcu, ameninţă cel mai vast habitat natural pentru speciile de mamifere mari urs, lup şi râs, arii semnificative de păduri virgine, specii rare şi altele pe cale de dispariţie". Cert este că pădurea, întinsă pe circa 100.000 de hectare, dintre care 18.000 de hectare de păduri virgine, este unul dintre puţin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 16 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°