Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scufundările de agrement, o atracţie pentru turişti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 septembrie 2006 ·

mai făcut o achiziţie fără rost. Pentru alţii, atracţiile Mării Negre reprezintă descoperirea necunoscutului din adâncuri. Ei nu se mulţumesc cu suprafaţa şi se avântă la cel puţin 7 mai făcut o achiziţie fără rost. Pentru alţii, atracţiile Mării Negre reprezintă descoperirea necunoscutului din adâncuri. Ei nu se mulţumesc cu suprafaţa şi se avântă la cel puţin 7 metri sub apă, unde li se deschide o altă lume, aproape ireală, lumea din adâncuri.

Cursuri româneşti pentru scufundări în ţări străine

Câteva cămăruţe pline cu echipamente, o terasă umbroasă şi două hamace întinse între doi stâlpi nu ar fi dat de gol locul unde zilnic se desfăşoară cursuri de scafandri. Poate doar costumele întinse la uscat, câteva butelii şi instalaţia de aer care se vede printr-o uşă întredeschisă ar da de bănuit că de fapt nu este o terasă părăsită de pe faleză, ci un centru de scufundări în toată regula. Acesta este "comandamentul" de vară al scufundătorilor, dar nu locul contează, ci rezultatul. "Cei care vin la scufundări o fac doar din plăcere. Senzaţia pe care o trăieşti sub apă este greu de explicat în cuvinte. Scufundările de agrement sunt foarte apreciate de turiştii destul de patrioţi ca să mai vină pe litoralul românesc. Oricine are cel puţin 12 ani poate urma un curs de scufundare de agrement, aici, la Eforie Nord. Nu există limită de vârstă. În plus, după absolvire, fiecare participant obţine un brevet recunoscut în Uniunea Europeană şi chiar şi peste Ocean", încerca să ne convingă Dan Lupu, instructor la un centru de scafandri din Eforie Nord. şi chiar avea dreptate. Mirajul adâncurilor te prinde după prima scufundare şi nu te mai poţi lăsa. La numai 12 ani, dar cu o sănătate de fier şi cu ceva bani în buzunar, te poţi alege, în timpul unui sejur pe litoral, şi cu un brevet de scafandru. Cursul poate ţine cel puţin 4 zile, cel teoretic. Atâta timp cât s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°