Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi şi profesori ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, în vizită în Polonia, în cadrul unui proiect european

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 12 noiembrie 2013 ·

La Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava se derulează, în perioada 2012 – 2014, proiectul de parteneriat Leonardo, cu titlul „Europe defines unity and diversity in food culture”.

Partenerii în cadrul acestui proiect sunt: Kayseri Halide Nusret Zorlutuna Kız Teknik ve Meslek Lisesi din Kayseri Turcia - liceu de fete cu profil de alimentaţie publică şi gastronomie, Zespół Szkół im.T.Kościuszki w Wysokiej din Lancut, Polonia, - liceu economic, având specializări ca: hotelărie, gastronomie, economic şiColegiul Naţional “Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ - liceu teoretic.

În perioada 21–26 octombrie 2013 a avut loc a doua întâlnire în cadrul proiectului în Lancut, Polonia, ocazie cu care au participat opt profesori şi opt elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, patru profesori şi 12 elevi de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ, cinci profesori şi opt elevi din Turcia şi profesori şi elevi reprezentanţi ai şcolii din Polonia.

Activităţile au fost diverse şi interesante - prezentarea bucătăriilor tradiţionale specifice fiecărei ţări, workshopuri în care elevii şi profesorii au gătit şi au prezentat preparate tradiţionale, au sculptat fructe şi legume, au realizat ornamente din şerveţele pentru mese festive, au realizat expoziţii culinare inedite.

Potrivit reprezentanţilor proiectului, „scopul principal al proiectului este de a observa diferențele și bunele practici în domeniul serviciilor de alimentaţie în statele membre ale UE și de a adapta bunele practici în cadrul instituțiilor participante.Se urmăreşte, de asemenea, compararea bucătăriilor tradiţionale și aducerea bucătăriilor țărilor partenere sub același acoperiș. În plus, proiectul îşi propune ca participanţii să-şi dezvolte conștiința europeană, să sprijine creativitatea, spiritul antreprenorial și competitivitatea şi să contribuie la învățarea limbil

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 14 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°