Poeziei ii poate sta bine - şi poate sta bine - at â t in spaţiul ei tradiţional, cartea, revista, c â t şi in locuri publice, uneori int âl nindu-te cu ea acolo unde te aştepţi cel mai puţin. Considerată loc al pierzaniei, al boemei dispreţuite de spiritele pudibonde, cr â şma (in forma ei modernă: barul sau clubul) părea ultima soluţie de a căuta public pentru poezie. Si, totuşi, lecturile publice in aceste spaţii neconvenţionale au deja tradiţie şi la noi.
De vreo cinci ani, la Cafeneaua Muzeului Literaturii Române, weekendurile au fost acaparate de manifestări literare. Sigur, se citeşte preponderent poezie, dar am asistat şi la lecturi de proză care au capacitat publicul. Vinerile literare de la Cafenea au un farmec aparte. Este meritul amfitrionului, Traian T. Coşovei, care are «organ» la poezie, aducând aici poeţi, poeţi adevăraţi, din generaţii şi formule diferite, şi care creează o atmosferă amicală, destinsă şi distinsă in acelaşi timp.
Totodata, observ cum şi scriitorii noştri se profesionalizează in astfel de lecturi publice - işi selectează texte care au impact atunci când sunt rostite, au invăţat arta de a plăcea publicului, de a fi lejeri şi ceremonioşi in doze farmaceutice, ştiu să impună ingredientele care să farmece, alungând de tot plictisul. La ultimele două seri de poezie, sala a fost arhiplină. Au venit special pentru recitalurile poetice ori au fost prinşi pe loc de inceputul acestora. Si unii şi alţii au fost acaparati, seduşi de poezie şi au instalat o linişte caldă, curioasă şi aprobatoare.
Ioan Es. Pop şi-a lansat aici, la Cafenea, ediţia a doua, după 15 ani, a volumului său «Ieudul fără ieşire», volum ce ţâşnea in 1994 cu forţa unui sprinter care lasă plutonul după primii metri in urmă. Despre poet şi volum s-au spus/scris lucrurile esenţiale. Poate insistenţa de a-l aşeza intr-o generaţie şi de a vorbi