Cu toate că există definiţii ştiinţifice ale roboţilor, cei mai mulţi dintre noi tind să-şi imagineze un soi de om mecanic. Istoria lor începe cu Homer care pomeneşte servitorii artificiali creaţi de Hephaistos. Sculptura care devine fiinţă vie, Galatea, Golemul legendelor rabinice medievale, uriaşii de lut din mitologia nordică sunt, cum-necum, roboţi. Lista ar putea fi completată cu faimosul mecanism din teatrul grec clasic, Deus Ex Machina, care aducea pe scenă o zeitate dispusă să rezolve o problemă aparent insolubilă. De aici să provină şi expresia "coborât cu harzobul din cer"?
În secolul al IV-lea i. d. Hr., matematicianul Archytas din Tarentum îşi imagina o pasăre artificială pusă în mişcare de forţa aburilor. Cu 500 de ani mai târziu, Hero din Alexandria construia automate programabile folosind apa, aerul şi aburii. Al-Jazari, un inventator din secolul al XII-lea d. Hr. a fost creatorul primilor roboţi de bucătărie şi al unor automate muzicale. Capodopera lui era reprezentată de o barcă pe un lac, în care patru muzicieni mecanici încânta publicul cu melodiile lor.
De pe lista celor care au imaginat, proiectat şi construit roboţi nu poate lipsi Leonardo da Vinci, părintele unui cavaler mecanic, dar nici Vaucanson, însoţit în eternitate de un flautist, o raţă şi un gornist, cu toţii mecanici. În secolul al IX-lea, meşteşugarul japonez Hisahige Tanaka realizează jucării mecanice extrem de complicate. Unele serveau ceai după toate regulile ceremoniei tradiţionale chanoyu, trăgeau cu arcul (scoţând săgeţile dintr-o tolbă) şi chiar desenau caractere kanji. E cazul să-l menţionăm pe Nicola Tesla cu torpila sa robotică, pe William Grey Walter cu perechea sa de oameni artificiali, Elmer şi Elsie, ca şi pe George Devol, autorul primului robot industrial.
Oricum i-am numi, roboţii, androizi, gynoizi sau cyborgi, apar de nenumărate ori în literatură şi î