Argentinianul, avid suporter al echipei Estudiantes La Plata, s-a stins din viaţă sîmbăta trecută, cu o lună şi jumătate înainte de a împlini 100 de ani

Ştiinţe şi matematică, un doctorat în fizică, obţinut în 1937, la Universitatea din La Plata, apoi literatură, cu trei romane publicate, dintre cele pentru care parcă nu ajunge timpul ca să le reciteşti şi să te saturi vreodată de ele. O viaţă aproape centenară, împodobită de premii pe care nu le-a vrut niciodată, cu lucrări de care nu era mulţumit şi care au luat drumul coşului de gunoi din prea multă autoexigenţă. O viaţă în care există fapte memorabile şi vorbe pe măsură: "Este admirabil că omul continuă să lupte şi să creeze frumuseţe în mijlocul unei lumi barbare, ostile".

Înainte de toate acestea însă a fost altceva. Fotbalul. Pe cînd şi-a făcut studiile de liceu şi universitare în La Plata, a jucat pentru Estudiantes în diviziile inferioare. A ştiut să se descrie cu realism: "Nu eram un virtuoz, trebuie să lămuresc şi să accept acest lucru, dar făceam tot timpul curse pe teren şi nu renunţam niciodată să mă bat pentru minge. Jucam ceea ce în nomenclatorul epocii se numea back dreapta".

Duminică, la o zi după ce Ernesto Sábato s-a stins din viaţă la aproape 100 de ani în casa sa din Santo Lugares, Buenos Aires, toate meciurile din Clausura au început cu un minut de reculegere. "Am jucat mult fotbal, dar am eşuat în cariera de fotbalist. Mă mîndresc însă că unii dintre colegii mei au rămas în istoria clubului", mai spunea Sábato, care şi-a susţinut echipa de suflet din tribună pînă în 2004. Atunci a fost văzut pentru ultima dată în tricoul cu dungi albe şi roşii, printre spectatori, făcînd cu mîna, recunoscut şi iubit de toţi.

"Nu eram un virtuoz, dar făceam tot timpul curse pe teren şi nu renunţam niciodată să mă bat pentru minge"

Ernesto Sabato