Numele lui Traian Băsescu a fost gravat în bronzul noului clopot al bisericii Palatului Cotroceni. Perfect normal, cu o singură condiţie: clopotul să fie donaţia preşedintelui. Din vânzările anterioare ale Ioanei şi din modellingul Elenei, eventual cu o contribuţie de la fratele Mircea cel atât de talentat în afaceri, şeful statului ar fi putut încropi suma necesară. Atunci, administraţia prezidenţială ar fi avut dreptul să se zdrobşească la jurnaliştii intrigaţi de inscripţia care îl alătură pe Băsescu voievodului Şerban Cantacuzino, ctitorul aşezămintelor de la Cotroceni.
Altfel, alăturarea este la fel de penibilă ca ifosele istorice ale lui Ceauşescu, alt cârmaci care se imagina descendentul lui Burebista.
Duminică am asistat la confiscarea electorală a unui eveniment deopotrivă cultural şi religios, din care orice conotaţie politică ar fi trebuit exclusă. Finanţată din bani publici şi începută încă din timpul mandatului lui Ion Iliescu, reconstrucţia bisericii demolate în 1984 nu este în nici un fel meritul actualului preşedinte.
Faptul că Băsescu s-a nimerit să fie acum locatarul Palatului Cotroceni nu îi conferă privilegii de ctitor. La fel cum funcţia sa vremelnică în stat nu justifică tratamentul regal de care se bucură din partea BOR. Este, la urma-urmei, un preşedinte ales al unei republici laice, nu un monarh "uns al lui Dumnezeu". Un detaliu foarte important. Regii nu vânează voturi şi nu aduc bătălia politică în biserică.
Traian Băsescu a transformat slujba de târnosire într-un eveniment de campanie. Un prilej pentru o baie de mulţime şi un discurs sforăitor rostit în faţa credincioşilor veniţi să asculte cuvântul Domnului. "Raportul prin care am condamnat crimele comunismului nu ar fi fost dus de mine până la capăt dacă Biserica Cotroceni, dărâmată în 1984, nu ar fi redată românilor" - s-a lăudat şeful statului.
