Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iohannis, despre romii din Paris: „Sunt acolo din prima săptămână după Revoluţie. Cu sau fără Schengen, ăia tot acolo sunt”

Publicat in Adevarul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la Sibiu că în viziunea sa ţara noastră are şanse să adere la spaţiul Schengen, în anul 2014.

Întrebat dacă în ultimul an am făcut progrese în ceea ce priveşte aderarea la Schengen sau acestea au cam lipsit, Iohannis a spus că, în opinia sa, este destul de greu să faci progrese dacă în timpul evaluării „âintele sunt puse tot mai sus”.

”Destul de greu să faci progrese dacă în timpul evaluării ţintele sunt puse tot mai sus. În comparaţie cu ţintele tot mai sus poate chiar să apară impresia că ai făcut regrese chiar dacă ai făcut progrese. Întreg procesul a devenit unul de-a dreptul politic şi atunci progresele sunt din ce în ce mai greu de măsurat.

Dacă ar fi să ne luăm după tehnicienii care se ocupă de spaţiul Schengen, România a îndeplinit de mult criteriile tehnice. Nu văd ce progrese ar mai face. Dacă intervin în discuţie şi tot restul, MCV progrese în anticorupţie şi aşa mai departe, da, şi aici am făcut progrese. Dacă am făcut la nivelul la care se aşteaptă partenerii europeni sau nu, vom vedea”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă, în opinia sa, prezenţa romilor în capitala Franţei umbreşte oarecum intrarea în Schengen, acesta a replicat: ”Putem să constatăm cu supărare că acestă problemă devine cantitate importantă în discuţia pe Schengen doar că şi eu şi alţii suntem surprinşi. Una-i una, alta-i alta. Ăia sunt deja acolo, de ce mai discutăm? Schengenul e pentru cei care nu sunt încă acolo şi care vor să meargă să viziteze turnul Eiffel de exemplu sau să facă afaceri, nu pentru ăia.

Ăia sunt acolo din prima săptămână după Revoluţie, cu sau fără Schengem ăia tot acolo sunt şi atunci este inoportun să legăm discuţia pe Schengen de migraţia sărăciei, cum este numită în Germania. Francezii o formulează un pic mai dur, nemţii o formulează un pic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 24 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 41 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°