De când e lumea şi Pământul, diferitele specii de vieţuitoare suferă dispariţii, dar în acelaşi timp apar şi evoluează specii noi, astfel încât biodiversitatea rămâne relativ constantă. Numai când balanţa se dereglează speciile dispar în masă.
Se produc astfel aşa-numitele extincţii – termen pe care dicţionarul de neologisme îl foloseşte şi pentru încetarea vieţii. Fenomenul extincţiei întrece mult ritmul apariţiei de noi specii, iar vechile reguli de supravieţuire nu mai folosesc la nimic, fiind necesare altele noi, pe măsura noilor forme de viaţă şi a noilor condiţii de mediu. Extincţiile au "rezultate extreme, sunt ireversibile şi imprevizibile", explică în revista Live Science paleontologul David Jablonski, de la Universitatea Chicago, referindu-se la extincţiile cauzate de fenomene naturale.
Studiile făcute până acum pe fosile arată că până acum ar fi existat cinci mari extincţii ale speciilor multicelulare în istoria Pământului, în urma cărora au fost distruse peste 75% din toate aceste specii.
Dispariţii masive
Dispariţia în masă a speciilor s-a produs din cauze naturale majore, cum ar fi încălzirea sau răcirea planetei, petrecute în ultimii 540 de milioane de ani de viaţă multicelulară. Cea mai "abruptă" dintre extincţii, a cincea, s-a produs la sfârşitul Cretacicului, cu vreo 65 de milioane de ani în urmă, când au dispărut dinozaurii. Se pare că atunci o cometă sau un asteroid ar fi lovit Pământul în Peninsula Yucatan din Mexicul de astăzi, provocând adevărate furtuni de foc ai căror nori de praf ajuns în atmosferă ar fi răcit brusc planeta.
Acum însă, experţii avertizează că ne apropiem sau chiar că am fi şi făcut primii paşi spre a şasea mare extincţie, pe care, de data aceasta, o provocăm chiar noi înşine.
Paleontologi din universităţile California şi Berkeley au făcut un amplu studiu privind st
