Nu e o glumă!După ce ani de zile a făcut turul tabloidelor și televiziunilor, Bianca nu mai vrea să apară prin toate ziarele și televiziunile. Doar pe Pro. Noul cuplu Victor Slav și Bianca Drăgușanu a trimis emisiunilor, publicațiilor și site-urilor o notificare prin care interzic publicarea și difuzarea imaginilor legate de viața privată a celor doi, mai ales de la apropiata lor nuntă. Doar Pro TV și publicațiile Mediafax Group au „scăpat” de notificare.
„Ne manifestăm în mod expres dezacordul față de orice utilizare, în orice modalitate, pe orice canal media/ post de televiziune al societății dumnevoastră, a imaginii și/sau vocii subsemnaților, precum și a oricăror informații, comentarii de orice natură cu privire la viața noastră privată, cu referire specială la cununia religioasă și toate evenimentele aferente acesteia”, se spune în informare.
Notificarea vine din partea unei “vedete” care s-a făcut cunoscută tocmai prin expunerea detaliilor din viața privată. În urmă cu câțiva ani, o poză cu Cătălin Botezatu și “o blondă” în mare făcea valuri în presa tabloidă. “Blonda lui Bote”, cum a fost numită la început, a devenit apoi cunoscută ca Bianca Drăgușanu.
Astfel de notificări au devenit „o modă” printre vedetele care fie trec prin momente dificile, fie au bătut palma asupra exclusivității unui eveniment din viața lor „privată”. În această primăvară, chiar în ziua cununiei civile a lui Ilie Năstase și a Brigittei Sfăt, cei doi au trimis prin intermediul Pro TV o notificare asemănătoare. „Ne manifestăm în mod expres dezacordul față de orice utilizare, în orice modalitate, pe orice canal media/post de televiziune al societății dumneavoastră a imaginii și/sau a vocii subsemnaților, precum și a oricăror informații, comentarii de orice natură cu privire la viața noastră privată”, se arăta în scrisoarea primită de toată presa, ce excepția Pro T