Politicienii au legiferat indemnizaţii pe viaţă pentru revoluţionari sub motivaţia halucinantă că aceştia „nu s-au putut adapta în tranziţie“. Revoluţionarii ne costă peste o sută de milioane de euro anual. 2 miliarde de euro de la buget a înghiţit până acum, în 21 de ani, „gaura neagră“ a revoluţionarilor.

Începând cu 18 decembrie 1990, data la care a fost promulgată Legea 42 (prima lege a recunoştinţei faţă de participanţii la Revoluţie), beneficiile acordate revoluţionarilor au crescut de la o campanie electorală la alta, ajungând în prezent să sugrume bugetul de stat cu peste 100 de milioane de euro pe an. La început aveau drepturi doar răniţii şi urmaşii celor decedaţi în Revoluţie, pentru ca din 1992 să fie băgaţi în lege şi aşa-numiţii „luptători remarcaţi pentru fapte deosebite", fabricaţi pe bandă rulantă după noi şi noi amendamente. După 2000, când regimul Iliescu a revenit la putere, revoluţionarii au început să-şi facă noi calcule şi au ajuns la concluzia că statul le oferă prea puţin.

Lista revoluţionarilor, publicată în Monitorul Oficial

În 2002, conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) a fost preluată de PSD-istul Emil Cutean, un favorit al lui Ion Iliescu. Acesta şi-a început mandatul afirmând că printre revoluţionari sunt mult prea mulţi impostori şi că va face curăţenie cu orice preţ, iar pentru asta este nevoie de o nouă lege a recunoştinţei. „Eu i-am spus lui Iliescu că preiau postul de secretar de stat cu condiţia de a face curăţenie şi mi-a zis că am toată susţinerea din partea lui indiferent ce presiuni vor fi. Am zis aşa: susţinem o nouă lege şi luăm la mână toate dosarele şi vedem în baza căror documente şi-au luat certificatele. Astfel eliminăm impostorii", încearcă să explice Emil Cutean.

Sub aceste auspicii a apărut proiectul Legii 341, propus în Parlament de senatorul