Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promovatele atacă Liga I

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 · ·

Sportul Studenţesc, Victoria Brăneşti, „U” Cluj şi FCM Târgu-Mureş, premiantele Ligii a II-a, se pregătesc de contactul cu primul eşalon.

Sportul nu a făcut niciun transfer

„Gaşca nebună" s-a întors în Liga I după un exil de patru ani în eşalonul secund, după ce a retrogradat în 2006 din cauza problemelor cu licenţa.

Actuala echipă e construită de Tibor Selymeş, component al Generaţiei de Aur, în jurul unor jucători precum Irimia, Ciupe, Patriche, Farmache, Nae, Postolache, Rusu, Secăreanu, Curelea ori Ferfelea, care făceau parte şi din formaţia de acum patru ani. Deşi sunt nou-promovaţi şi nu au făcut nicio achiziţie în această vară, „studenţii" nu par să se teamă de impactul cu Liga I.

Lotul este unul omogen, iar jucătorii evoluează de mult împreună. În plus, în Regie lucrurile s-au îmbunătăţit semnificativ şi din punct de vedere financiar. „La Sportul nu mai sunt problemele de altădată. Este mult mai multă seriozitate acum, în sensul că ne-am primit la timp toate salariile", a mărturisit atacantul Viorel Ferfelea, cel mai prolific vârf din Liga a II-a în sezonul trecut, cu 23 de reuşite în campionat.

Selymeş, prima dată în Liga I

Tibor Selymeş (40 de ani) a fost instalat ca antrenor al echipei Sportul Studenţesc în 2009. Fostul component al Generaţiei de Aur nu a mai antrenat niciodată în Liga I, nu are licenţă Pro, dar este înscris la cursurile de la Şcoala de antrenori din cadrul FRF. A mai fost antrenor la FC Sopron (Ungaria) şi la Liberty Salonta.

Târgu-Mureş, revenire după 18 ani

Ardelenii revin în Liga I, după o pauză de 18 ani, dar nu cu ASA, ci cu FCM, care nu are nicio legătură cu fosta echipă a lui Ladislau Bölöni.

Obţinerea palmaresului precedentei divizionare A este puţin probabil să fie realizată, deoarece aparţine Ministerului Apărării Naţionale. Antrenorul Adrian Falub a continuat munca începută d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 29 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

CFR estimează pierderi de peste un miliard de lei în acest an, cu aproape 500% mai mari decât anul trecut

HotNews acum 3 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°