Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Partaj rapid şi Medicii Malpraxis au fost vedetele Cursei Trăsniţilor din Poiana Braşov

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

Cele mai trasnite sănii s-au întrecut pe pârtia Bradul în scop caritabil. Banii strânşi din taxele de participare vor fi donaţi unei clase de elevi.

Cele mai haioase echipaje au fost aplaudate la scenă deschisă. Partaj Rapid a făcut senzaţie. Sania arăta exact ca o jumătate de apartament autentic, unde toate obiectele au fost înjumătăţie. Mesajul a fost unul cât se poate de clar: „DA rosteşti, aşa păţeşti“. Unul dintre proiectanţii saniei a trecut şi el printr-un divorţ. „Nu vedeţi câte divorţuri sunt acum în România. Toată lumea se desparte şi împarte totul“, a spus Levente Deneş, membru al echipajului.

Un alt echipaj care a făcut furori a fost Medicii Malpraxis. Doi braşoveni s-au gândit să tragă un semnal de alarmă cu privire la sistemul sanitar românesc folosindu-se de umor. Au montat pe o targă o doamnă care avea nevoie de o operaţie estică, în perfuzie au pus votcă, iar oxigenul a fost înlocuit cu o narghilea. „ Asta se întâmplă acum în România. Nu mai avem medicii. Este foarte trist şi vrem să tragem un semnal de alarmă“, a spus unul dintre membrii echipajului.

Reprezentanţii Rezervaţiei de Ursi de la Zărneşti au venit cu o cuşcă pe post de sanie. Ei au vrut să transmită astfel un mesaj emoţionat privind eliberarea urşilor din captivitate. „Este o cuşcă pe care noi am folosit-o pentru transportarea urşilor până la eliberarea lor în rezervanţie. Mai sunt însă mulţi urşi captivi la noi în ţară. Unul dintre ei este în staţiunea Straja şi este ţinut pentru distracţia turiştilor. Urşii trebuie să fie liberi“. a spus Liviu Cioineag, reprezentantul rezervaţiei.

Un grup de tineri s-au înscris cu trei sănii în concurs. Au proiectat trei echipaje care imitau autoturismele din desene animate. Maşinile lui Fred şi Barney din Familia Flinstone au fost aplaudate la scenă deschisă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 47 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 38 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Cod portocaliu de inundaţii în judeţele Neamţ şi Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Albuia, afluent al râului Siret, în judeţele Neamţ şi Iaşi. Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Stăniţa. În aceste

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°