De data asta am avut dreptate: noi n-am putut să-i batem pe estonieni cu 5 goluri, în schimb, olandezii au învins la Istanbul și ne-au ajutat să mergem la baraj. Ca atare, e cazul să le mulțumim, dar aș îndemna s-o facem cu măsură, fără să exagerăm.
Asta deoarece, dacă au jucat și pentru noi, au jucat mai ales pentru ei, pentru onoarea și, punctual, pentru interesul de a prinde urna capilor de serie la Mondiale. În fond, dincolo de respectul cuvenit portocaliilor, nu lor le datorăm cele 19 puncte din clasamentul grupei. Tocmai de aceea doar aș consemna normalitatea și nu m-aș grăbi să-i ridic statuie. Normalitatea o indica pe Olanda favorită certă în confruntarea din Turcia.
Așadar, cu bune și cu rele, “naționala” și-a atins prima țintă vizată, barajul. Deși n-a sedus nici marți seara, ea a reușit, în ciuda slăbiciunilor, o victorie prețioasă. Adevărat, lipsită de glorie, dar cu atît mai prețioasă cu cît a venit la finiș, în ultimul meci. Să spunem însă că și la capătul unei prestații slabe, suferindă, pe alocuri urîtă.
Mai departe, vă invit să admitem că, înainte de a fi cîștigată, orice partidă se cere gestionată. Controlată cu răbdare și cu atenție, nu scăpată din mînă. Din acest punct de vedere, consider că Pițurcă a absolvit un examen dificil întrucît, depășind o imensă presiune, și-a păstrat mintea limpede. Între altele, a nimerit formula de start, a ghicit-o.
Pusă la un moment dat în cumpănă, titularizarea lui Marica se va dovedi cartea cîștigătoare. La rîndu-le, Tătărușanu, Gardoș și Tănase au confirmat, în vreme ce, aștept săgețile!, Stancu s-a situat în nota generală, între 6 și 7. N-a impresionat, însă a scos penalty-ul eliberator.
M-am mirat citind într-un cotidian de ieri că “România nu merita să ajungă la baraj!”, prilej cu care m-am întrebat dacă nu cumva sîntem prea exigenți cu noi înșine, chiar nemiloși?! Ne î
